23.1 C
Bistrița
duminică, august 9, 2026

FOTO/VIDEO – Poezia, la Bistrița. Concert electrizant BYRON, care au evocat-o pe Ada Milea: „Mi-aș băga… granița-n raniță, țara în raniță și gata!”

Festivalul internațional Poezia e la Bistrița a debutat ieri seară, la Palatul Culturii, cu decernarea unor premii, lecturi ale unor poeți din Spania, România, Ucraina, Serbia și Republica Moldova și un savuros concert Byron.

Primele emoții, primele lecturi de poezie, ieri seară, la Palatul Culturii din Bistrița. Aici a început festivalul internațional Poezia e la Bistrița. Evenimentul își celebrează în acest an majoratul, ajungând la ediția cu numărul 18. Iar cei doi inițiatori – Dan Coman și Marin Mălaicu Hondrari – au și evocat prima ediție, proiectând câteva minute filmate în 2009.  

În foaierul Palatului Culturii vă așteaptă o mulțime de cărți ale autorilor invitați și nu numai.

Prima seară de festival s-a încheiat cu un recital electrizant susținut de BYRON. Zeci de tineri și-au părăsit locurile de pe scaune, dansând în fața scenei sau pe marginea sălii.

A fost evocată și Ada Milea, muzicienii de la Byron interpretând o piesă compusă de ea. Iar sala nu a ezitat să cânte alături de Dan Byron (fondatorul trupei care, după un club de lectură deja celebru, a pus la cale inclusiv o bibliotecă publică). Din trupă fac parte și 6fingers (clape, chitară, voce), Dany Serrano (chitară), Laszlo Demeter (bas) și Andrei Ilie – tobe.

Premiul Laura Albulescu pentru Editorul anului a ajuns ieri seară la Alex Ciorogar.  Este critic și teoretician literar, doctor în filologie, lector universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Este directorul revistei Echinox și coordonatorul proiectului independent OMG Publishing.

Premiul pentru Literatură al municipiului Bistrița a fost decernat în acest an poetului, prozatorului și traducătorului Octavian Soviany.

A absolvit Facultatea de Filologie la UBB Cluj-Napoca. A devenit ulterior doctor în filologie la Universitatea din București.

A publicat până acum numeroase volume de poezie, romane și lucrări de critică literară. Printre acestea – romanul Viața lui Kostas Venetis, ciclul romanesc Lelian, volumele de poezie Ucenicia bătrânului alchimist și Călcâiul lui Magellan a tradus din literatura franceză (Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Apollinaire, Th. Gautier, Dumas. Despre poeziile lui Octavian Soviany a vorbit ieri seară criticul Alex Cistelecan. 

Festivalul Poezia e la Bistrița continuă cu un atelier de scriere creativă dedicat elevilor, la Muzeul Județean. Tot aici – o întâlnire cu / despre poeții ucraineni.

De la ora 17.00, la Galeria de Artă de la Palatul Culturii are loc vernisajul expoziției REZONANȚE.  Expun doi dintre cei mai importanți reprezentanți ai sculpturii contemporane: Mircea Roman și Aurel Vlad. Deși fiecare dintre cei doi sculptori și-a dezvoltat un limbaj plastic personal distinct, sculpturile lor intră în relație de rezonanță prin preocuparea comună pentru figura umană, explorarea condiției existenței și expresivitatea materiei.

Meditațiile lui Mircea Roman asupra fragilității condiției umane întâlnesc dramatismul sculpturilor lui Aurel Vlad, construind împreună un parcurs despre vulnerabilitate, memorie, suferință și demnitate. Rezonanța devine astfel o metaforă a dialogului, a prieteniei și a continuității unei relații construite în jurul sculpturii.

De la ora 18.30, încep lecturile de poezie. Astăzi vor citi

Concert:  Norzeatic / Psihotrop / Omu Gnom / DJ Zicu

Programul Festivalului Poezia e la Bistrița poate fi consultat AICI.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: