7.5 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 20, 2025

FOTO/VIDEO Roboții au invadat Bistrița: Competiție acerbă între 20 de echipe de liceeni

Aproape 300 de elevi din toată Transilvania s-au adunat în sala de sport a Colegiului Național „Liviu Rebreanu” pentru a participa la cel mai mare concurs de robotică din Bistrița. 20 de echipe de elevi de liceu și-au testat roboții la Bistrița.

Sute de elevi, reprezentând 20 de echipe de liceu din toată Transilvania, și-au testat abilitățile și creativitatea la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”.

Evenimentul a fost organizat de echipele de robotică Bolts and Gears de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” și Robocorns din Baia Mare. În fiecare an, tema și regulile concursului se schimbă, stimulând astfel inovația și adaptabilitatea participanților. Dacă anul trecut roboții trebuiau să manipuleze pixeli colorați și să lanseze avioane de hârtie, anul acesta provocarea a fost inspirată de lumea oceanelor.

Echipele au trebuit să construiască roboți capabili să preia „specimene” (piese paralelipipedice) și să le plaseze în coșuri sau pe bare, dar și să se cațere la înălțime. Pentru a face față acestor provocări, elevii au fost nevoiți să învețe limbaje de programare complexe, devenind autodidacți în afara orelor de școală.

Întrebată de ce ai nevoie pentru a putea construi un astfel de robot, Emilia Cupșa, membră a echipei organizatoare a precizat:

„De determinare, curiozitate și creativitate, aș zice. În același timp, trebuie să fii un pic pragmatic, să știi la ce să renunți, ce e cel mai valoros pentru tine. Ca și componente, există anumite piese pe care noi le putem achiziționa, putem să le printăm noi 3D, de la șuruburi, până la motorașe. Printr-un telefon comunicăm cu robotul și îl controlăm cu o manetă de joc”.

Competiția de la Bistrița nu a oferit premii fizice, ci a reprezentat o etapă de calificare pentru concursul regional. Acest tip de eveniment se desfășoară sub egida asociației FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology), care stabilește regulile și coordonează competițiile de robotică la nivel internațional.

În România, organizația Nație Prin Educație se ocupă de organizarea acestor concursuri, țara noastră având peste 200 de echipe de robotică și peste 4.000 de elevi implicați.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.