7.9 C
Bistrița
marți, mai 5, 2026

FOTO/VIDEO: Roxana Lăpuște deschide YOLO – cel mai modern studio de dans din Bistrița

Este o investiție de câteva zeci de mii de euro și, fără îndoială, cel mai modern studio de dans din Bistrița. Yolo Studio își deschide mâine porțile! „Este o sală de dans și sport echipată și pregătită pentru întreaga familie. De mâine începem o parte din cursuri”, anunță Roxana Lăpuște, coordonatoarea întregului proiect.

La Yolo Studio – pus la punct de Roxana Lăpuște și partenerii săi, pe strada Gheorghe Șincai – încep de mâine primele cursuri de dans.

Reușesc în sfârșit să trag linia finală peste ultimul și cel mai așteptat proiect al meu! Sala de dans și sport YOLO. Cred că am petrecut câțiva ani visând și creând în minte proiectul care avea să semene cu cele mai moderne săli de dans din Europa. O sală de dans plină mereu de voie bună și de oameni dornici să îmbine munca și recreația”, a povestit Roxana Lăpuște pentru Bistrițeanul.ro.

Coordonatoarea trupei de majorete Cheers a admis că este vorba despre o investiție de câteva zeci de mii de euro. S-a lovit și de reacții reticente și neîncrezătoare. Dar sprijinul oferit de cei apropiați a inspirat-o să continue munca.

https://www.facebook.com/roxana.lapuste.9/videos/1599410570213443/

O muncă infernală și multe nopți nedormite

Am muncit zilnic să transform acest spațiu în ceea ce mi-am dorit. Am reușit, cu ajutorul familiei mele și a sponsorilor, cărora țin să le mulțumesc mult pe această cale. Am reușit, în final, să punem bazele unui centru sportiv/de dans cu de toate. Colorat, bine echipat, în conformitate cu toate normele și primitor, a mai explicat Roxana Lăpuște.

Studioul YOLO a prins viață în tăcere. Mai ales că ultimele luni au fost dificile pentru fiecare dintre noi. Traseul a fost anevoios, obositor și lung. Dar a meritat fiecare efort depus, fiecare noapte nedormită și fiecare apel insistent pentru a pune lucrurile cap la cap”, a mărturisit Roxana Lăpuște.

Ce cursuri de dans vă așteaptă la  YOLO Studio Bistrița

Roxana Lăpuște are planuri mari în legătură cu cursurile de dans la Yolo Studio. „Vom continua cursurile de Baby Dance, dedicate fetițelor talentate de 3 – 6 ani. Evident, continăum și cursurile de majorete. Dar pregătim și un curs de fitness sau aerobic pentru adolescenți și unul pentru adulți. În viitor, când restricțiile pandemiei se vor diminua, avem de gând să oferim bistrițenilor și cursuri pentru întreaga familie”, a mai explicat Roxana Lăpuște.

Noutatea pe care o oferă Yolo Studio, în materie de cursuri, este Tik Tok Dance. Un curs care va avea cu siguranță succes între tinerii îndrăgostiți de această aplicație. De asemenea, Roxana Lăpuște a admis că a fost deja contactată de instructori care vor să predea cursuri la Yolo Studio. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...