1.6 C
Bistrița
luni, ianuarie 26, 2026

FOTO/VIDEO – Superb proiect: Elevii de la Logos au învățat DESPRE și cum să prețuiască Aria Protejată LA SĂRĂTURĂ

Județul nostru este bogat în arii protejate, cu mii de specii UNICATE. Elevii de la Logos au avut un super-proiect! Au învățat DESPRE și CUM să prețuiască Aria Protejată LA SĂRĂTURĂ.

O ALTFEL de Olimpiadă a avut loc anul aceste  pentru elevii de clasa a IV-a. Tema din acest an a fost ”ARIILE PROTEJATE”.

Au participat 25 de clase de la noi din județ, iar trei elevi de clasa a IV-a, de la Liceul Creștin Logos au studiat Aria protejată de Interes Național ”La Sărătură”.

Acest SIT este unic în România și cel mai mare din Europa. Noi am studiat în special o floare care crește acolo, Floarea Sării sau Limba Peștelui. Din luna martie și până acum, elevii au învățat despre această arie, au spus la alții și chiar am fost acolo și am ecologizat-o!” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, învățătoarea Ana Maria Cordoș.

Au fost implicați elevi, părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai autorităţilor locale, în acţiuni instructiv–educative privind protecţia mediului.

Participanții au realizat:

  • portofolii cu informații despre rezervație, desene, colaje, legende
  • jocuri educationale digitale folosind diverse aplicații si platforme
  • materiale power point

Scopul proiectului a fost dezvoltarea spiritului ecologic, a dragostei faţă de natură şi de mediul înconjurător prin explorarea unor surse noi de informare pentru lărgirea orizontului de cunoaștere” a mai explicat Ana Maria Cordoș.

Bistrițeanul.ro vă promisese oricum câte un material cu ariile protejate prinse în proiectul de management de aproape 8 milioane de lei al APM.

Nouă arii protejate din județ vor avea planuri de management de aproape 8 milioane lei. ”E baza pentru a atrage proiecte cu finanțare europeană!”

Conform primelor informații furnizate de cei implicați în acest proiect, Aria Protejată ”La Sărătură„:

  • are 18 hectare
  • localizată în Șintereag
  • cea mai bine conservată zonă sărătură din Bistrița Năsăud
  • are două izvoare cu apă sărată, din care unul e folosit  de localnici pentru realizarea de brânzeturi
  • specii protejate:
    • buhaiul de baltă cu burta galbenă
    • tritonul cu creastă
    • fluturele de stepă
    • fluturele de foc al măcrișului
  • Iar ca și floare TIPICĂ, așa cum spuneau și elevii de la Logos- Limba Peștelui

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: