19.4 C
Bistrița
joi, iulie 3, 2025

FOTO/VIDEO – Teribil accident de circulație la Brăteni! Un tânăr a murit și alte două persoane au fost rănite

Un tânăr de 28 de ani și-a găsit sfârșitul în această noapte, în localitatea Brăteni, în urma unui teribil accident rutier. Alte două persoane care îl însoțeau au fost rănite ușor.

Accidentul a avut loc aproape de miezul nopții, în localitatea Brăteni. Din primele informații rezultă că șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă, unde era un dâmb destul de proeminent.

Autoturismul a ajuns în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat de mai multe ori, oprindu-se lângă o fântână de pe marginea drumului. Potrivit măsurătorilor polițiștilor, autoturismul s-a oprit după mai bine de 25 de metri.

„Între localitățile Stupini și Brăteni, pe DC18A, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv curbă la stânga, a pierdut controlul asupra volanului, s-a răsturnat în afara părții carosabile de mai multe ori”, a declarat subinspector Emanuel Tămaș, din cadrul Serviciului Rutier.

În autoturism se aflau 3 bărbați și o tânără. Echipajul medical i-a găsit pe toți trei afară din mașină, tânărul de 28 de ani care conducea autoturismul era întins pe jos, în stop cardio-respirator. Ceilalți trei care se aflau în mașină nu au suferit răni grave.

„Echipajele medicale ajunse la fața locului au găsit patru victime, trei dintre ele conștiente și cooperante, iar cea de-a patra în stop cardio-respirator. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, organismul bărbatului în vârstă de 28 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel că a fost declarat decesul acestuia la locul accidentului. Două dintre victime, un bărbat și o femeie, sunt transportate la UPU SMURD Bistrița, cu leziuni care nu le pun viața în pericol, iar cea de-a patra victimă, un bărbat, refuză transportul la spital”, a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Șoferul și doi dintre ocupanții autoturismului sunt din localitatea Stupini, iar tânăra din Podirei. Se pare că cei patru se îndreptau spre restaurantul de la pescăria din Brăteni, în momentul producerii accidentului.

[arve url=”https://youtu.be/zUDhxsZ-BGU” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...