9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO – Ziua Mondială a Obezității, la Bistrița: „Doar prin educație și intervenție timpurie putem spera să schimbăm evoluția acestei pandemii tăcute”

De Ziua Mondială a Obezității, comunitatea medicală din Bistrița a readus în prim-plan o problemă care nu mai poate fi ignorată: pandemia obezității. Cea de-a doua ediție a conferinței dedicate obezității pediatrice s-a desfășurat în 4 și 5 martie, la Bistrița.

Conferința a fost organizată sub egida Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Evenimentul a reunit specialiști din mai multe centre universitare, preocupați de impactul tot mai mare al obezității asupra sănătății copiilor și adolescenților.

Invitatul special al conferinței a fost prof. univ. dr Mihai Gafencu, de la UMF „Victor Babeș” din Timișoara, una dintre vocile importante ale pediatriei românești. În lucrarea sa – Excesul ponderal la copil – epidemiologie și genetică, a susținut o prezentare dedicată provocărilor actuale în managementul obezității la copil.

Dr. Heidi Adumitrăchioaiei, președintele conferinței, a transmis că lupta împotriva obezității pediatrice presupune mai mult decât intervenții medicale punctuale.

Am avut deosebita onoare de a-l avea alături, în calitate de keynote speaker, pe prof. univ. dr Mihai Gafencu. Prezența și mesajul domniei sale au adus o perspectivă valoroasă asupra unei probleme de sănătate publică. Este o problemă care nu mai poate fi ignorată: pandemia globală de obezitate. Ea are deja un impact major asupra sănătății copiilor și adolescenților.

În contextul World Obesity Day, această întâlnire științifică a fost nu doar un prilej de dialog academic. Ci și un semnal de alarmă și un apel la acțiune. Ea subliniază importanța prevenției, a educației și a colaborării interdisciplinare.

Este nevoie de o abordare în echipă, de implicarea medicilor, a familiei, a școlii și a comunității, precum și de programe reale de prevenție. Doar prin educație, acțiune coordonată și intervenție timpurie putem spera să schimbăm evoluția acestei pandemii tăcute”, a mai precizat asis. univ. dr Heidi Adumitrăchioaiei.


Organizatorii au subliniat că prevenția, informarea corectă și colaborarea interdisciplinară reprezintă pași esențiali în limitarea efectelor obezității asupra generațiilor viitoare.

Alte subiecte discutate la conferință au fost

  • Imaginea de sine a copilului cu obezitate. Implicații în practica clinică și abordarea psihoterapeutică
  • Dieta vegetariană la copii. Dovezi, riscuri, implicații pe termen lung
  • Medicul școlar față în față cu copilul obez
  • Motivația refuzului alimentației la adolescenți
  • Prematuritatea ca factor de risc pentru obezitatea infantilă
  • Alegerile nutriționale eronate la adolescent
  • Primul an de viață – punctul zero al prevenției obezității pediatrice – perspectiva medicului de familie

Conducerea Spitalului Clinic de Urgență Bistrița a transmis felicitări și aprecieri tuturor profesioniștilor din sănătate care s-au implicat în acest eveniment. 

Prin discuțiile dedicate intervențiilor și planurilor concrete de acțiune pentru combaterea obezității în rândul copiilor, acest eveniment contribuie la consolidarea eforturilor de promovare a sănătății și de protejare a generațiilor viitoare”, a transmis conducerea spitalului.

În 4 martie 2026 a fost marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Obezității. Inițiativa aparține Federației Mondiale a Obezității, fiind lansată în 2015. Scopul a fost să promoveze soluții practice care să sprijine oamenii în obținerea și menținerea unei greutăți sănătoase.

Tema ediției din anul 2026 a fost „8 miliarde de motive să acționăm împotriva obezității”. Ea reflectă atât numărul persoanelor la nivel mondial, cât și responsabilitatea comună de a aborda această problemă de sănătate publică.

Conferința a fost organizată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în colaborare cu Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din județul Mureș, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: