11.9 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 13, 2026

FOTO/VIDEO- BISTRIȚA: Persoană căzută pe scările rulante ale pasajului din Decebal

O persoană a căzut pe scările rulante ale pasajului din Decebal. Un echipaj SMURD oferă îngrijiri medicale, persoana fiind conștientă.

Un apel la 112 anunța un accident pe scările rulante ale pasajului subteran din decebal. O persoană a căzut, având nevoie de îngrijiri medicale.

Echipajul de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița intervine în aceste momente în municipiul Bistrița, pe Bulevardul Decebal, unde o persoană a căzut pe scările rulante.

Victima este conștientă și primește îngrijiri medicale la locul solicitării” au transmis reprezentanții ISU BN.

UPDATE

Se pare că o femeie mai în vârstă – de aproximativ 80 de ani – a vrut să urce cu scările rulante, dar nu a reușit. Aceasta s-a accidentat chiar la baza lor.

”Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat de la locul solicitării o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani, conștientă și cooperantă, care prezenta un traumatism cranian minor.

După acordarea primului ajutor la fața locului, pacienta a fost transportată la UPU-SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare” au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Incidentul a avut loc pe partea care urcă spre zona vizavi de piață, lângă Simigeria Gigi.

Imediat după producerea accidentului, scările rulante au fost oprite.

La locul accidentului au sosit polițiștii de la Investigații Criminale și reprezentanți ai firmei care se ocupă de scări și lifturi.

Celelalte scări, unde a avut loc incidentul acum câteva săptămâni, sunt încă închise circulației.

UPDATE 2:

Astăzi, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița s-au sesizat direct cu privire la producerea unui incident, în zona Decebal.

La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 80 de ani, din comuna Mărișelu, s-a accidentat în timp ce ar fi intenționat să utilizeze o scară rulantă.

În urma intervenției, polițiștii Biroului de Ordine Publică au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările exacte de producere a evenimentului” – transmite IPJ BN.

UPDATE 3

Din fericire, femeia a rămas conștientă, fiind în curs de investigații la spital.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adusă o femeie în vârstă de 80 ani rănită în urma căderii accidentale pe scara rulantă din zona pasajului Decebal din Bistrița. Pacienta este în stare stabilă, conștientă, cooperantă, în curs de investigații la UPU-SMURD” a declarat Camelia Strungari, purtător de cuvânt, SCJU Bistrița.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.