14.7 C
Bistrița
joi, august 13, 2026

Fundația patronată de Regele Charles vrea ca Clubul Lions Bistrița să se ocupe de copacii din satul Viscri

Președinta Fundației Mihai Eminescu Trust, patronată de Regele Charles al Marii Britanii, apelează la bistrițenii de la Club Lions pentru a revigora copacii din satul Viscri, unde regele are mai multe proprietăți.

Inginerul Mihai Bilegan, cu o vastă experiență în pomicultură, a precizat la ultima ședință de Consiliu Local faptul că a fost contactat de președinta Fundației Mihai Eminescu Trust, patronată de Regele Charles al Marii Britanii, pentru a ajuta la revigorarea copacilor din satul brașovean Viscri, acolo unde Majestatea sa a cumpărat mai multe proprietăți.

„Am fost contactat de Caroline Fernolend, președinta Fundației Mihai Eminescu Trust – patronată de Regele Charles al III-lea, ca să ne ocupăm, în localitatea Viscri, de arborii de aliniament stradal, ca să îi putem revigora, să-i toaletăm, să completăm golurile cu soiuri vechi de păr și să facem un curs de altoire pentru oamenii din sat”, a spus inginerul și membrul clubului Lions, Mihai Bilegan.

Clubul Lions a amenajat parcul cu peri seculari din Wonderland, unde a fost amenajat și un centru de informare-documentare, într-o căsuță veche, mutată acolo.

„Vrem să amplasăm un uscător de fructe, un cuptor, un model adus din Austria, care funcționează pe lemn. Vom usca fructe și cu scop didactic, ca să vadă copiii cum are loc un astfel de proces. Mai vrem să facem o grădină cu plante aromatice și medicinale, tot așa pentru ca să poată fi cunoscut mai ușor de către copii. Toate acestea se fac pe cheltuiala clubului”, a mai completat Mihai Bilegan.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Perfect, felicitari.
    Si Primaria Bistrita ar avea nevoie de asemenea specialisti la cate magarii fac prin oras si avand in vedere ca orasul nostru a pierdut aprox. 6.000 arbori de aliniament si nu numai si peste 500 locasuri sunt ramase cu cioate si acoperite de dale, asfalt, borduri etc.
    Aici doar 2,3 ecologisti se mai sfadesc cu CL-ul si edilii si le tot arata ce sa faca.
    Lucrurile se misca greu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.