Proiectul Liniei Albastre va suferi niște modificări. Acesta va avea alt traseu – pe o porțiune- lucru ce va duce la amenajarea de noi spații de promenadă. ”Vom primi aproape 20 de milioane de euro!” Iar acest lucru ne permite modificări!” a declarat Gabriel Lazany.
În cadrul unei conferințe de presă, primarul gabriel Lazany a explicat că proiectul Linia Albastră primește încă aproape 20 milioane euro.
”O veste bună – în urma demersurilor pe care le-am făcut, și le-am trimis către ADR Nord – Vest – am primit o suplimentare a bugetului pe proiectul Linia Albastră, de 96 de milioane de lei, aproape 20 milioane euro.
Acești bani vor fi reajustați din bugetul total al investiției, adică din suma neeligibilă asumată de Primăria Bistrița, va trece în sumă eligibilă adsumată de ADR Nord- Vest.
Vreau să îi mulțumesc pe această cale domnului ministru Boloș că a înțeles necesitatea și oportunitatea acestei investiții!” a declarat Gabriel Lazany.
Proiectul va fi modificat
Conform primarului Gabriel Lazany, proiectul va suferi modificări.
”Linia Albastră pleacă de pe DN 17, din Unirea, de la semaforul din fața școlii, o ia pe strada Oifului – traversează acel pod cu sens unic peste râul Bistrița, strada Aerodromului, zona Valea Ghinzii, după care vine pe strada Codrișor pe lângă apă, unde va fi zona de promenadă, strada Mihai Viteazu, se bifurcă strada Tănase Tudoran cu Ioan Pop Reteganu, se reunește în strada Zăvoaie, pod care trece peste râul Bistrița și se intră în strada Simpozionului și se închide în DN 17, înainte de pasarelă.
Vom face o modificare a proiectului. Mi se pare inoportună plecarea de pe Valea Ghinzii în Ghinzii, până la podul Jelnii.
- O să o luăm în dreapta, pe strada Lacului
- vom face modernizarea străzii Lacului
- pod peste râul Bistrița
- unirea cu strada Grănicerilor – modernizare piste de biciclete pe strada Grănicerilor.
- Intrăm pe strada Avram Iancu
- prindem parcul de pe malul Bistriței și amenajăm zonă de promenadă de la puntea de lângă Spital pânăla Podul Jelnii
- Reabilitarea podului Jelnii și ne înțepăm apoi în vechiul traseu.
Acestea sunt modificări pe care le vom solicita, acum în faza de proiectare.
Acum, cu suma asta pe care o primim, putem face modificările. Proiectul vechi rămâne pe sumele eligibile și pe sumele neeligibile intră modificările” a declarat primarul Gabriel Lazany.
În momentul de față există o licitație pentru proiectare, care este în derulare. A fost depusă contestație și e în perioada de soluționare.
Despre proiectul Linia Albastră puteți reciti AICI:














Degeaba ai supliment de bani europeni dacă nu-i folosești rațional. Despre coridorul de mobilitate urbană aferent râului Bistrița, denumit și Linia Albastră se vorbește de prin anul 2020. La finalul celui de-al treilea mandat de primar Ovidiu Creţu s-a referit la demararea proiectului Linia Albastră, de la Sărata la Unirea, recunoscând că nu a fost ideea lui:
„Nu a fost ideea mea, au venit cei de la Integrare şi Direcţia Tehnică şi mi-au propus o Linie Albastră, de la intersecţia drumului principal din Sărata, prin Parcul Industrial, până deasupra fostei gropi de gunoi, coboară pe str. Zăvoaie, pe Tănase Tudoran, pe Mihai Viteazul, la Codrişor, pe str. Viorelelor, merge pe str. Ghinzii, Valea Ghinzii, ajunge în Wonderland şi apoi iese în DN 17. Proiectul prevede modernizarea infrastructurii, piste de biciclete, linie de transport public, inclusiv un pod, unde are Primăria baza, pe str. Simpozionului.”
Se pare că actualul primar Gabriel Lazany nu are clară noțiunea de „coridor de mobilitate” când spune că în porţiunea de la poalele pădurii Codrișor va fi amenajată o stradă pietonală, fără circulație auto doar cu rol de promenadă. Ori, prin această dispare funcția de “coridor” a traseului „Linia albastră”.
In primul rând oraşul Bistrița are nevoie de rute alternative pentru decongestionarea traficului auto de pe actualele artere de circulație şi nu de promenade sau alte extravaganțe.
De aceea, există posibilitatea lărgirii străzii prin construirea unui zid de sprijin la poalele la poalele pădurii Codrişor care să delimiteze ampriza drumului, pe o lătime optimă astfel încât să includă 2 benzi de circulatie, plus pista pentru biciclete si un trotuar pe malul râului.
In acest sens există un proiect mai vechi pentru amenajarea malurilor râului Bistrita pe la poalele padurii Codrisor, pe portiunea dintre podul Budacului si podul Jelnii:
(Vezi: https://zupernews.wordpress.com/2013/06/06/codrisor-hill-p-u-z-bistrita-dealul-codrisor/)
In plus, traseul „Linia Albastră prebuie să prelungit până la parcul industrial Sărata, astfel încât să poată prelua o parte din traficul de pe DN-17 fără să aglomereze circulația din Viișoara.