Comisarii Gărzii de Mediu BN au sancționat un abator din Bistrița cu o amendă de 100.000 de lei. ”Amenda dată nu are nicio treabă cu procesul de abatorizare. Amenda a fost dată pentru că stația de preepurare nu funcționa. Totul ajungea în canalizare, cu depășiri ale parametrilor!” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Grațian Morariu.
Comisarii Gărzii de Mediu Bistrița – Năsăud au mers într-un control la un abator din Bistrița. Aceștia au aplicat o amendă de 100.000 de lei pentru nereguli ”privind desfășurarea activității de abatorizare, activitatea nefiind realizată cu respectarea condițiilor prevăzute în autorizația de mediu.”
Astăzi, Garda de Mediu BN a venit cu niște lămuriri privind amenda pe care au aplicat-o.
”Am fost în control la un abator și am făcut poze pentru a exemplifica acțiunea. Nu au avut rol tendențios.
Iar în ceea ce privește amenda dată de noi, nu e o amendă dată pentru procesul de abatorizare. Nu am intrat peste ceea ce ține de DSVSA.
Noi am dat amenda deoarece stația de preepurare nu funcționa. Și astfel totul se deversa în canalizare, cu depășiri ale parametrilor.
Iar situația aceasta nu era recentă, era de ceva vreme. Deci noi am dat amendă pentru ceea ce ține de autorizațiile de Mediu, nu parte de DSVSA. Nici nu am zis care abator este, că sunt mai multe. Nu am avut nimic cu nimeni, amenda s-a dat pentru neregulile legate de Mediu și imaginile au fost făcute pentru a exemplifica acțiunea.
Repet, noi nu am avut treabă cu procesul de abatorizare ci cu stația de preepurare care nu funcționa și totul se deversa în stația de canalizare. Am sancționat strict pe linie de Mediu!” a explicat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, comisar șef al Gărzii de Mediu BN, Grațian Morariu.
Comunicatul făcut public de Garda de Mediu BN îl puteți citi mai jos:












