14.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

GREVĂ de avertisment, astăzi, în școlile din Bistrița-Năsăud: „Nu mai putem continua așa!”

În toate școlile din Bistrița-Năsăud în care există membri de sindicat are loc astăzi o grevă de avertisment. Profesorul Victor Ivan, liderul UJSLI BN (Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ), afiliată la FSLI, a explicat pentru Bistrițeanul.ro că sindicaliștii din Bistrița au fost prezenți la toate acțiunile de protest organizate de colegii lor în București.

Aproape 90% dintre cei 3.000 de sindicaliști UJSLI Bistrița-Năsăud, alături de aproximativ 350 de membri de sindicat (dintre cei 400 înscriși în Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”)  participă astăzi la greva de avertisment în școlile din Bistrița-Năsăud.

Am fost de două ori în martie la București, la pichetarea Guvernului. Am fost și la marele miting din 10 mai, la marșul la care au participat aproape 15.000 de persoane.

Cred că este pentru prima oară în ultimii 18 ani când toate federațiile din învățământ participă la un protest de o asemenea amploare. Înainte, se făceau proteste izolat. Poate de aceea nici nu am fost băgați în seamă cum se cuvine.

Din referendumul pe care l-am făcut la noi în Bistrița-Năsăud – 89,11% dintre membrii noștri de sindicat au semnat pentru declanșarea grevei generale.

Bine-nțeles, conform Legii 367/2022 care intrat în vigoare pe 1 ianuarie – ca să ajungi la o grevă generală, trebuie parcurși anumiți pași. Care s-au făcut, și pe plan județean, dar și pe plan național”, a explicat prof. Victor Ivan. 

Greva de avertisment de astăzi se încheie la ora 13.00. Urmează greva generală, care va fi declanșată luni, 22 mai, de federațiile din învățământ, dacă revendicările nu sunt soluționate.

Prof. Mircea Cristian Nicula, șeful ISJ BN, a transmis că există 10 unități de învățământ din Bistrița-Năsăud care nu participă la greva de avertisment de astăzi.

Este vorba despre Școala Profesională Târlișua, C.S.E.I Lacrima, CSEI Nr. 1, Școala Gimnazială Parva, Liceul Teoretic Sanitar Bistrița, Școala Gimnazialā „Dsida Jenő” din Vița, Școala Gimnazială Ilva Mare, Grădinița „Căsuța cu povești” Bistrița, Școala Gimnazială „Iacob și Ioachim Mureșanu” Rebrișoara și Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului.

Conform legii, greva de avertisment de astăzi poate fi de două categorii. Cu sau fără încetarea activității.

Federația noastră a luat decizia să facem azi o grevă de avertisment fără încetarea activității didactice.

Dascălii vor merge la ore, iar personalul didactic și nedidactic auxiliar își desfășoară activitatea în mod normal. I-am rugat pe colegi să pună afișe prin școală, pentru a semnala Greva de avertisment și revendicările noastre.

Din păcate acestea nu se pot rezolva pe plan local, cu Inspectoratul Școlar sau Prefectura. Și în martie, când am pichetat Prefectura, ne-a primit domnul prefect. I-am înaintat memoriul pe care dânsul l-a trimis la Ministerul Educației.

Știm că unii părinți sunt revoltați. Dar nici noi nu mai putem continua așa…

De la femeile de serviciu și până la directori, noi ar trebui să fim plătiți conform Legii 153 care există din 2017. Și pe care Guvernul o ignoră! Un profesor debutant are vreo 2400 de lei, femeile de serviciu nu își primesc sporurile, personalul didactic auxiliar nu este plătit pentru orele suplimentare.

Și mai este o problemă: contractul nostru de muncă, la nivel de ramură învătământ este expirat de două luni. Federațiile au adresat memorii peste memorii – să stabilească Ministerul Educației o întâlnire pentru a negocia un nou contract. Am aflat că abia aseară au fost ceva declarații că reprezentanții noștri vor fi primiți la Guvern pentru discuții despre noul contract de muncă…

De luni, dacă se declanșează greva generală, se va suspenda contractul de muncă al salariaților din învățământ care participă la grevă. Iar în perioada grevei nu vor fi plătiți.

Avem și colegi care nu au semnat pentru grevă. Ei își vor continua activitățile ca de obicei”, a mai explicat prof. Victor Ivan pentru Bistrițeanul.ro.

FOTO – Profesorii, în stradă și la Bistrița: 30 de ani de haos în Educație! E halucinant că NU se respectă legea

Foto deschidere @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Bată-te Dumnezeu, să te bată,
    Școală românească — eșuată!
    Ce fac elevii tăi, astăzi, la bar?
    Fumează plantele altui herbar?
    Sparg semințele pentru cultură
    Sau predau cadrelor învățătură,
    Numără banii — discută despre
    Războaiele stârnite – de lepre?

  2. Au dreptate profesorii. Dar pe langa ei, un militar, cu gradul de soldat, are solda lunara de 1900 lei net. Acum, in 2023. Acum dupa ce au dat atata in armata cu faptul ca au crescut salariile, si cu pensiile. Guvernantii astia isi bat joc de oricine.
    Vorbeau de egalitate si au facut legea 153 care e aplicata nici pe jumatate in cazul profesorilor si militarilor, dar deja trebuie sa o abroge sa faca alta cu mai putini bani.
    Iar cetatenii angajati la privat cred ca cei de la stat casriga bine. Adevarat, pentru directori de societati, de companii, de directii etc, parlamentari, primari etc. Dar groaul din acei 1,5 milioane de angajati iau minimul pe economie, sau putin mai mult. Iar apoi tot cetateanul de rand, vorbeste aiurea ca sunt pensii mari la stat. Pai ce pensie mare sa ai din nici 2 mii lei? Ca rata de inlocuire era de 60% la militari iar dupa noua lege e de 50%, sub pensia calculata pentru angajatii la privita a carei rate de inlocuire e de 55%….
    Sa stiti ca nu mai e la stat cum probabil ca era candva. Cel putin, nu pentru cei de jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.