4.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

HANDBAL, duelul Gloriilor: Bistrița face praf Buzăul după un meci de cupe europene

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a primit vizita echipei de handbal Gloria Buzău, la TeraPlast Arena din Unirea, astăzi, de la ora 17:30. Meciul a fost unul frumos, la nivelul așteptărilor, iar bistrițencele au confirmat că locul pe podiumul ligii nu este întâmplător.

Partida jucată la TeraPlast Arena a adunat din nou peste 2800 de spectatori. Față în față au fost puse două echipe fruntașe, respectiv Bistrița, ocupanta locului 3 în Liga Florilor MOL și Gloria Buzău, locul 4.

Prima repriză a arătat bine pentru ambele echipe. Diferențele s-au făcut fin, la nivelul portarilor și la greșelile de joc „rarefiate”. La pauză s-a intrat cu doar două goluri diferență (16-14), iar echipa lui Horațiu Pașca avea de tras până la final, Buzăul fiind o echipă care nu se lasă așa ușor.

Au turat motoarele după ce au ieșit de la vestiare și au punctat fază cu fază, astfel că la un moment dat, Buzăul era într-o situație dificilă. Bistrițencele înscriau din toate pozițiile și au mers la plus șapte goluri, în timp ce Buzăul rata sau era surprins de paradele Renatei de Arruda.

În partidă s-au remarcat Renata de Arruda, portărița Gloriei care a scos aproape tot ce era de scos și un pic mai mult, cu un procentaj de peste 40%! Și colega sa, Dumanska, a arătat o formă bună. Dacă vine vorba să discutăm despre extreme, le-au dat răgaz interilor să se odihnească, iar toate cele patru extreme de pe foaia de joc au marcat în partidă.

Bianca Bazaliu și Cristina Laslo au arătat un joc frumos, deschis, cu puține greșeli, iar coordonarea a mers bine. Așa cum au spus și comentatorii sportivi, meciul fiind difuzat în direct pe PROArena, meciul a fost de nivelul unei partide dintr-o cupă europeană.

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud 35-29 Gloria Buzău

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud este pe locul 3, cu 55 de puncte, imediat sub ”granzii” CSM București (67 p) și Rapid (55 p) care au un meci în minus. SCM Gloria Buzău ocupă poziția 4 (49 p), Brăila pe 5 cu 46 de puncte, iar SCM Râmnicu Vâlcea se află pe 6, cu 42 de puncte.

foto: PROArena

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.