21.1 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 6, 2026

HANDBAL: Gloria Bistrița, înfrângere cu Râmnicu Vâlcea! Vedetele Bistriței nu și-au revenit

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a pierdut meciul din deplasare cu SCM Râmnicu Vâlcea, început astăzi la ora 18:00.

Vedetele din formațiunea lui Horațiu Pașca nu și-au revenit nici după meciul cu Rapidul. Totul pare să dureze o singură repriză, iar meciul de astăzi cu Vâlcea parcă este tras la indigo cu cel de acum câteva zile, din Sala Polivalentă din Bistrița, contra Rapid București.

Scorul la pauză arăta 14-13 în favoarea Gloriei, după o primă repriză bună, în care adversarele au mers cap la cap, cu multe faze frumoase care au făcut ca partida să arate cu adevărat parte a Ligii Florilor MOL.

Ana Maria Mazăreanu arată în continuare că este bine aleasă pentru postul de titular între buturile Gloriei, închizând în mai multe rânduri poarta din poziții extrem de dificile.

Kovacevic, Barbosa și echipa și-au scos puțin colții, făcând mai puține greșeli decât în meciurile precedente. Se pare că mâna lui Horațiu Pașca își face efectul în echipă, însă nu destul. Barbosa a făcut multe greșeli în atac, iar Kovacevic în apărare.

Și în a doua repriză s-a mers cap la cap, meciul fiind incendiar. Bistrița a pierdut, din păcate, competiția psihologică și a cedat pe finalul partidei, chiar dacă părea că are toate șansele de a bate fosta campioană a României. La finalul reprizei, scorul de pe tabelă a arătat 28-25 pentru Vâlcea.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos:  

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...