11.2 C
Bistrița
vineri, aprilie 25, 2025

În ce stadiu sunt noile parcări construite în Bistrița: două parcări cu 180 de locuri vor fi recepționate săptămâna viitoare

Potrivit administratorului public al municipiului Bistrița, Adrian Costea, săptămâna viitoare va începe recepționarea a două parcări amenajate de primărie pe strada Vasile Lupu și Minulescu. De asemenea, o altă parcare care este încă în lucru, pe strada Năsăudului, va fi recepționată în luna martie.

În cadrul unei conferințe de presă, administratorul public al municipiului, Adrian Costea a prezentat situația lucrărilor la noile parcări din Bistrița. Potrivit acestuia, săptămâna viitoare vor fi recepționate două parcări, una situată pe strada Vasile Lupu, care are 100 de locuri și alta pe strada Ion Minulescu de 80 de locuri.

Pe ultima sută de metri este și parcarea supraetajată de pe strada Năsăudului, care are 163 de locuri de parcare și va fi finalizată în luna martie a acestui an. Pe strada CR Vivu, Primăria Bistrița va începe marcarea locurilor de parcare.

Se pregătește și documentația pentru o parcare situată pe strada Lupeni, în apropierea parcului Eminescu.

„Parcarea de pe Lupeni este într-un stadiu avansat de proiectare și obținere a tuturor avizelor și cât de repede se vor da lucrările în execuție. Cu siguranță ea va fi prima parcare care va fi deschisă”, a explicat Costea.

Parcarea de pe strada Bistricioarei va fi și ea amenajată și va avea în prima fază 150 de locuri de parcare, la sol. Pentru această parcarea, care are momentan asigurat accesul doar de pe strada Bistricioarei, se dorește și asigurarea unui acces de pe strada General Grigore Bălan, iar în acest sens, municipalitatea dorește să achiziționeze un teren de la o persoană privată.

Pentru terenul de pe strada Bistricioarei există și un proiect pentru o parcare supraetajată în valoare de peste 60 de milioane de lei, pentru care, însă, încă nu s-a găsit o sursă de finanțare.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Asoc. Bistrita Civica prin Balan Marius a intermediat discutiile cu Parintele Paroh GERED PETER de la Biserica ROMANO-CATOLICA sa se construiasca acea parcare de 100 de locuri.
    Tocmai de frica distrugerii Parcului MIHAI EMINESCU s-a venit cu aceasta solutie pe care Primaria nu a vazut-o posibila.
    Multumiri multe draga parinte Paroh GERED PETER !
    Asta asa, sa se stie cum stau lucrurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: