17.1 C
Bistrița
duminică, iulie 6, 2025

În noiembrie ajunge la spitalul din Bistrița robotul Da Vinci. Gabriel Lazany: „Vom fi primul spital public din România cu chirurgie robotică”

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany a precizat la Bistrițeanul Live că în luna noiembrie va ajunge la Bistrița un robot chirurgical de ultimă generație. Spitalul Clinic Județean de Urgență va fi astfel primul spital public din România cu chirurgie robotică.

Luna viitoare este programată livrarea robotului chirurgical Da Vinci, pentru chirurgie minim invazivă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Vestea a fost dată de managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.

„Vom fi primul spital public din România care va avea chirurgie robotică. Acum există doar în marile centre private. Niciun spital public nu are robot chirurgical”, a precizat Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.

Solicitarea pentru robotul Da Vinci a fost făcută de doctorul urolog Răzvan Couți. Un astfel de robot costă câteva milioane de euro, iar investiția este finanțată prin Ministerul Sănătății.

Luna trecută, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a precizat că instituția pe care o conduce va completa sumele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate pentru toți cei care vor beneficia de operații cu robotul Da Vinci, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Emisiunea la care a fost invitat Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

Foto: Intuitive Surgical 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.