16.9 C
Bistrița
duminică, august 9, 2026

FOTO: Incendiu violent la o casă din Dorolea. Incendiul ar fi fost provocat de un copil care se juca cu o brichetă

În această dimineață, un incendiu a cuprins o casă din localitatea Dorolea. Flăcările au mistuit construcția din lemn, pompierii reușind să împiedice extinderea incendiului la casele vecine. Incendiul ar fi fost provocat de un copil, care se juca cu o brichetă.

Incendiul a cuprins în scurt timp întreaga construcție din lemn, existând posibilitatea de extindere la casele vecine. Se pare că o butelie aflată în casă a explodat.

Primii care au intervenit au fost pompierii voluntari din Livezile, care au evacuat o butelie. Pompierii militari din cadrul ISU au extras din casă o a treia butelie. Au intervenit pompierii voluntari cu două autospeciale și cei militari cu două autospecial de stingere și o autospecială de intervenție la înălțime. La fața locului a fost prezent și un echipaj de prim ajutor SMURD.

„Cel mai important, nu au fost înregistrate victime și proprietățile învecinate au fost salvate, înainte ca flăcările violente să le afecteze. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jocul unui copil cu o sursă de aprindere (brichetă), iar primele materiale care au ars au fost elementele textile de la un pat”, mai spune ISU Bistrița.

Foto: ISU Bistrița 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: