17.3 C
Bistrița
miercuri, iulie 30, 2025

Încep controalele în Bistrița: Câinii, verificați dacă sunt microcipați și sterilizați

Câinii cu stăpân din Bistrița vor fi verificați dacă sunt microcipați și sterilizați. Iar cei ce umblă aiurea pe străzi vor fi inventariați…

Municipalitatea anunță controale care vizează respectarea legii atunci când vine vorba de câini.

În primul rând, câinii care au stăpâni vor fi verificați dacă sunt microcipați și sterilizați. Echipe formate din angajați ai DSP Bistrița și Poliția Locală Bistrița vor lua la pas Bistrița și localitățile componente.

De asemenea, câinii fără stăpân vor fi inventariați. În fucție de locul unde au fost găsiți: domeniu public sau privat- se va stabili exact ce se va face cu ei.

În cursul anului 2023 Primăria municipiului Bistrița va proceda la verificarea respectării prevederilor legale cu privire la microciparea și, după caz, sterilizarea câinilor deținuți în gospodării, pe raza municipiului Bistrița și localităților componente.

De asemenea, se vor inventaria și câinii fără stăpân, aflați pe domeniul public sau privat, urmând a se stabili responsabilitățile ce revin.

Aceste activități se vor materializa inclusiv prin verificări la fața locului. Se vor derula, în cooperare, prin intermediul Poliției Locale a municipiului Bistrița și Direcției Servicii Publice Bistrița.

Scopul acestei acțiuni este de reduce numărul cânilor fără stăpân, prin ridicarea acestora de pe domeniul public, cât și prin responsabilizarea proprietarilor de câini” se arată pe site-ul Primăriei Bistrița.

Conform informațiilor făcute publice la ultima ședință de Consiliu Local, avem sute de câini ce hoinăresc prin Bistrița:

ÎNGRIJORĂTOR: 800 de câini fără stăpân ar hoinări pe străzile Bistriței

 

 

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Sunteți de rah….. găsiți altceva de făcut… ajutați saracii cu bani pensionarii ce trăiesc în mizerie plantați padurile pe care le ați tăiat că niște boi încălțați… urât județ… totul merge bine in județ și hai sa ucidem căței….va ies bani buni din astfel de ocupații intelectuale….știam noi…

    • sa le dam in cap si sa i omoram ca de atat suntem in stare noi oamenii sa le facem celor care sunt mai loiali oamenilor decat oamenii insusi celor care salveaza vietii in ciuda faptului ca omul le aduce de cele mai multe ori suferinta.

  2. da nu a zis nimeni ca vor fi omorati !!! vor fi verificati, cei care nu sunt sterilizati sa fie obligati stapanii sa ii sterilizeze(daca le trebuie caine) sa ii vaccineze, microcipeze, si daca nu respecta aceste lucruri sa li se dea cate o amenda si sa li se confiste cainele. Sa fie dat unor persoane responsabile. Nu sa ii omoare primaria! doar ca suntem curiosi cum vor verifica ei cainii din curtile oamenilor!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Rombis, Amicii Building, Iproeb

Clinica Sanovil angajează Asistent Medical Generalist, Fiziokinetoterapeut, Infirmieră și personal Întreținere Tehnic. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Rombis, IPROEB, Aquabis, GB Instaplan și Amicii Building. Oferta completă, mai jos:

ULTIMELE ZILE CU 10% AVANTAJ CLIENT LA ROȚI COMPLETE DE IARNĂ MERCEDES‑BENZ!

Sunt ultimele zile cu 10% AVANTAJ CLIENT la roți complete de iarnă Mercedes-Benz! Profită acum de această ofertă limitată!

DE NERATAT: Descoperă secretele pizzei perfecte de la maestrul Chef Toderaș Mircea, într-un show culinar marca Colina Restaurant & Events din Unirea!

Vrei să înveți să pregătești cea mai bună pizza din viața ta, cu care să-i răsfeți...