11.6 C
Bistrița
marți, iunie 16, 2026

Începând de astăzi vă puteți vizita rudele internate în spital. CARE sunt condițiile:

Începând de astăzi, aparținătorii pacienților din Spitalul Județean de Urgență Bistrița vor putea merge în vizită. Vizitele se vor putea face doar în anumite zile și în anumite condiții:

Spitalul Județean de Urgență Bistrița începe să-și redeschidă ușile și pentru vizite după un an în care aparținătorii n-au avut acces în unitatea medicală. Vizitele vor putea fi făcute deocamdată doar marți și joi între orele 14:00-15:00.

Vizitatorii trebuie să facă dovada vaccinării cu ambele doze, de la care trebuie să treacă 10 zile. Se mai poate intra în spital cu un rezultat RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau un rezultat test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Se permite accesul unei singure persoane la un pacient. Vizitatorii vor primi echipament de protecție. Timpul alocat vizitei este de doar maxim 15 minute.

Este permisă și vizitarea pacienților critici, chiar și a celor infectați cu Covid. Aceasta se face de luni până vineri, de la ora 13:00, pe baza unei cereri scrise, înregistrată la registratură.

„Vizitarea presupune efectuarea unui triaj epidemiologic la biroul de internări, motiv pentru care vă rugăm a vă prezenta la acesta până cel târziu la ora 14:30. Vizitatorii vor primi echipamentul standard de protecție (halat, mască și botoși de unică folosință.) pe care-l vor purta pe întreaga durată a vizitei. Echipamentul va fi asigurat cu titlu gratuit de spital.”, mai precizează conducerea spitalului.

Accesul este interzis doar în secțiile Covid, obstetrică-ginecologie și neonatologie.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Efectiv, incet… incet… ar trebui INTERZISA CU DESAVARSITE VIZITAREA BOLNAVILOR INTERNATI IN SPITAL , ptr ca sunt destui virusi pe care inca nu i-au inlaturat acolo… si numai bine, cu Covitul asta, pe romani ii pot dezvatza de acest gest prostesc… toata lumea sa intre peste tot… cu cizmele pline de balega si fara sa aiba nimeni garantia ca sunt ” curati si devirusatzi ” .
    Vizitele la spitale, ar trebui facute intr-o sala de asteptare, cu monitoare, ca la ” puscarie ” … unde sa stai de vorba cu bolnavul dupa un geam, sau printr-o camera video, fara ca cineva dinafara sa intre la bolnav si fara sa aiba contact nemijlocit cu bolnavul . In strainatate, in tzarile educate si civilizate , … nimeni nu are voie sa intre liber la bolnavii internati , iar cei care se interneaza, nu pot parasi spitalul si iesi afara din incaperile dezimfectate … decat la externare .
    La noi imediat cu catzel, cu vaca, gaina si purcel … toata po.pu.li.mea hai la vizita la bolnavul care numai de ” noi ” n-are el nevoie sa-l mai fu**tzi la cap claie peste gramada peste el… si deranjand pe ceilalti bolnavi … SI NE PLANGEM DE TOT FELUL DE BOLI SI VIRUSI PRIN SPITALE, unde ” te internezi cu 1 boala si iesi de acolo cu alte 9 ” … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...