7.5 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

INCREDIBIL! O instanță a obligat un bistrițean să îi dea cheia de la casă vecinului său, vezi-Doamne să aibă acces la podul comun

Deși pare greu de crezut, legea nu este pentru toți și de multe ori numai dreaptă nu este. Exemplul viu e chiar Moldovan Costică, un bistrițean care se judecă de decenii cu vecinii săi. Inițial, în baza unei sentințe judecătorești definitive l-au lăsat fără pic de curte. L-au și obligat să le plătească „chirie” pe intrarea în casă și pe terenul de sub casă. Deși pare greu de crezut, o instanță l-a obligat să le dea cheia de la casă vecinilor, pentru a avea acces în podul… nefolosibil.

Totul a început în 1994, la o casă de pe Petre Ispirescu, ce a fost împărțită practic în două. La parter locuiește o familie, iar la etaj alta, intrările fiind separate.

Familia Gordon care locuiește la parter s-a mutat acolo în primă fază în chirie, iar mai apoi a ajuns proprietară. Soții Moldovan locuiesc acolo de la Revoluție, investind în etajul casei respective toți banii de la nuntă.

Casa este împărțită în două, la parter stă o familie, iar la etaj alta… 

Primul scandal cu vecinii a pornit de la curtea de 840 de metri pătrați, pe care soții Moldovan au folosit-o timp de 27 de ani.

Familia Gordon a cerut în instanță întreaga curte, precum și terenul de sub imobil. Procesul a început în 2008 și s-a finalizat 5 ani mai târziu.

Instanța a stabilit că întreaga curte aparține familiei Gordon. Familia Moldovan a fost obligată să își desființeze lemnăria și garajul. Tot instanța a hotărât că familia Moldovan trebuie să plătească vecinilor chirie pentru cei câțiva metri din stradă până la ușă și pe parte din terenul de sub casă.

Costică Moldovan achită an de an 2.100 de lei „chirie” vecinilor, pentru a avea practic acces în propria casă. Acesta a aflat cu stupoare că deși plătește vecinilor chirie pentru terenul de sub casă și intrarea în imobil, tot el achită și impozitele pe clădire și curte la Primăria Bistrița.

Lemnăria s-a transformat într-o adevărată vilă

Cu actele pe curte, vecinii s-au apucat de construit. Au cerut autorizație de construire pentru a „mansarda” o anexă. La categoria anexe intră: foișoare, bucătării de vară, magazii pentru unelte sau lemn, adăposturi animale, fânare, sere, grătare zidite. Dar în locul unei anexe – a apărut o vilă în adevăratul sens al cuvântului.

Pe lângă faptul că această construcție n-are nicio treabă cu o anexă, imobilul este situat la mai puțin de un metru de casă și la câțiva zeci de centimetri față de celălalt vecin.

Costică Moldovan, văzând ce se ridică lângă casă a încercat să blocheze construcția imobilului în instanță. Judecătorii au oprit provizoriu lucrările în urmă cu 4-5 ani, potrivit lui Costică Moldovan. Procesul e departe de a se finaliza, deși a început acum 7-8 ani.

Cam așa arată anexa pe care a ridicat-o familia care locuiește la parterul imobilului

Între imobilul principal și așa-zisa anexă este în jur de un metru

Cum l-a obligat o instanță pe Costică Moldovan să dea cheia vecinului

În aceeași perioadă, vecinul, supărat probabil că Costică Moldovan i-a blocat transformarea unei anexe într-o vilă l-a acționat în judecată. A cerut acces la podul comun. Deși pare greu de crezut, Judecătoria Bistrița i-a și dat dreptate. L-a obligat pe Costică Moldovan să îi dea cheia de la casă vecinului pentru a garanta accesul la pod.

„Vecinul a cerut să îi dau cheie de la casă, să intre pe la mine prin proprietate să intre în pod, pentru că are și el dreptul la pod. Să îi dau cheia de la casă… în primă instanță i-a aprobat asta. A cerut și să-mi pun sticlă mată la etaj, ca să nu mă uit la el în curte. După atâția zeci de ani…! Instanța spune că nu mai suntem obligați să ne punem geamuri mate, că nu mai trebuie să le dăm cheie să intre pe la noi prin casă”, povestește Costică Moldovan.

Mai mult, aceeași instanță l-a obligat pe Costică Moldovan să-și pună geamuri mate, pentru a nu vedea în curtea pe care a folosit-o mai bine de sfert de secol. Din fericire, sentința care a fost atacată de Costică Moldovan nu a rămas definitivă.

Astfel că nu a mai fost obligat să îi dea cheile casei sale vecinului.

Sentința definitivă în acest proces a venit abia în 2021.

Lucrurile nu s-au terminat aici. În urma primului proces din 2008, Costică Moldovan, care a și pierdut, a avut de achitat cheltuielile de judecată de 14.000 de lei. Întrucât a durat ceva până a reușit să facă rost de bani, vecinii, printr-un executor judecătoresc au pus sechestru pe casă și pe mașina omului.

Costică Moldovan crede că vecinii au încercat atunci să-i ia și partea sa de casă. Disperat și cu nervii praf, bistrițeanul a pus casa la vânzare și spune că îl tentează să plece la băiatul său, stabilit în Germania.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Pai acuma l-a obligat sau nu l-a mai obligat? Să dea cheile de la casă vecinului… Că o tot intoarceți si o scaldati… Titlul zice una.. din articol rezulta alta.. hotărâți-va…

  2. Esgi proprietar pe ce ai in acte…podul a fost dintotdeauna comun la proprietariii de sub acelasi acoperis…asta, moldoveanu , sa de a actele sa i le teaduca careva sau sa foloseasca dexul… copacii cum ii impartiti.? Neveste aveti?

  3. Daca a platit chirie inseamna ca a fost de acord cu sarcinile la momentul respectiv. Podul e ca la bloc, comun. Ca i place lui scandalul si procesele e treaba lui si e bine sa l trimiteti la acces direct….acolo s prostii si ce i ce bun botul la …incredibilitati!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.