20 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

INCREDIBIL: Primăria Bistrița insistă să închirieze pe 5 ani patinoarul din centru, deși Prefectura a demonstrat în instanță ILEGALITATEA

Primăria Bistrița închiriază pentru 5 ani o suprafață de teren de lângă Biserica Evanghelică, pentru amplasarea, pe timp de iarnă, a unui patinoar. Același patinoar a fost amplasat și iarna trecută, iar Instituția Prefectului a demonstrat, în instanță, că hotărârea dată de CL nu a respectat legea. Patinoarul respectiv se întinde inclusiv pe trotuar și blochează accesul în două locuri.

La ședința de Consiliu Local de săptămâna trecută, consilierii și-au dat okey-ul pentru ca o suprafață de 910 metri pătrați de lângă Biserica Evanghelică să fie închiriată, timp de 5 ani, unei firme private, care vrea să amenajeze acolo, iarnă de iarnă, un patinoar.

„În vederea diversificării activităților sportive și recreative specifice sezonului rece propun închirierea terenului necesar amplasării unui patinoar artificial demontabil, prin procedura licitației publice, conform prevederilor legale. (…) Chiria lunară de pornire la licitație va fi de 3.200 de lei/lună, calculată la valoarea chiriei aferentă anului 2023 la contractele similare, indexată cu indicele de inflație la nivelul anului 2024”, se arată în proiectul de hotărâre.

Proiectul a fost propus de primarul Ioan Turc, pe final de mandat… Se pare că patinoarul respectiv va fi amplasat inclusiv pe trotuar și va bloca accesul în două locuri. Proiectul a fost aprobat, un singur consilier local votând împotrivă, iar doi alegând să se abțină.

Judecătorii au decis că HCL-ul prin care funcționa patinoarul nu respectă legea

În ianuarie 2024, Instituția Prefectului trimitea o plângere la Primăria Bistrița prin care cerea revocarea hotărârii de Consiliu Local prin care funcționa patinoarul, pe motiv că nu respectă legea, identificând mai multe probleme de legalitate.

Cum Consiliul Local s-a făcut că plouă, Instituția Prefectului s-a adresat instanței, iar la mijlocul verii a și obținut câștig de cauză, reușit să revoce hotărârea de Consiliu Local prin care funcționa patinoarul.

„Prin actele de motivare precum și în certificatul de urbanism se menționează faptul că regimul juridic al terenului are categoria de folosință „drum/curți construcții”, fără a fi specificată întinderea suprafeței care are categoria de folosință „drum” ce va fi afectată de amplasarea construcției provizorii, astfel că, ocuparea suprafeței de teren care are categoria „drum” cu o construcție provizorie, încalcă prevederile art. 43 litera e) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, prin care se prevede: „Pe drumurile publice sunt interzise: e) ocuparea, sub orice formă, a părții carosabile, a acostamentului, a zonei de siguranță a podurilor, a stațiilor mijloacelor de transport în comun, a spațiilor de control sau serviciu ale administratorului drumului, a șanțurilor, a trotuarelor, a pistelor și a zonelor de siguranță ale drumului, precum și afectarea stării de curățenie a acestora”, se arată în plângerea Instituției Prefectului din ianuarie.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

La jumătate de an de la închiderea patinoarului din centru, Instituția Prefectului obține în instanță revocarea hotărârii de CL prin care funcționa!

La o lună de la pronunțarea instanței, primarul Ioan Turc sfidează încă o dată Instituția Prefectului și instanța și propune închirierea terenului pentru 5 ani. Nu este încurcat nici de faptul că întreaga zonă este inclusă într-un alt proiect de regenerare urbană și că urmează să se desfășoare diverse lucrări acolo.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...