1.3 C
Bistrița
joi, februarie 26, 2026

INEDIT: Mezeluri cu gustul copilăriei, reinventate într-un mic sat din județ, cu animalele sătenilor

La câțiva kilometri de Bistrița se fac pregătiri intense pentru a reinventa un gust de mult apus. E vorba de mezeluri, cu gustul din copilărie, din carne multă și fără chimicale. Se vor folosi animalele sătenilor din zonă. Iar preparatele vor ajunge chiar și la români de peste graniță.

S-a hotărât să rămână la Bistrița și să se implice în comunitatea locală. Chef Dănuț Lihat are mai multe proiecte în plan. Puteți reciti despre ele aici:

INEDIT: Un bucătar din Bistrița a gătit carne de crocodil, zebră și un pui Lamborghini!

Mai mult, acesta dorește să deschidă o fabrică de mezeluri. Dar nu orice fel de mezeluri.

Vreau să prepar mezeluri cu gustul din copilărie! Gustul ăla autentic. Cu gustul tradițional. Am accesat un start-up, iar locația va fi în Ruștior” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, chef Dănuț Lihat.

Materia primă vor fi…animalele sătenilor.

Acolo în zonă sunt oameni care au multe animale. Și atunci voi cumpăra de la ei. Astfel, voi face mezeluri, cârnaț și alte preparate din carne de porc, oaie, vacă. Bineînțeles, vreau să prepar și sortimente din vânat: mistreț, căprioară, urs, tot ce pot cumpăra” a mai spus chef-ul.

Demersurile pentru pregătirea fabricii sunt în toi. Așa că Dănuț Lihat speră ca în primăvară să o poată deschidă. Fiind un împătimit al provocărilor, și startul în această afacere îl va face într-un mod atipic celor ce pornesc o afacere.

Vreau să deschid fabrica la Ruștior. Mă gândesc să fac și un magazin de prezentare la Bistrița. Dar deja am vorbit cu mai multe firme care au depozite în țară, ca să le vând și lor. Totodată, am vorbit și cu cei ce au magazine românești în străinătate. Le-am propus o colaborare și au fost de acord. Astfel lansarea mezelurilor pe piață nu se va face numai în județ ci și în plan național și internațional” a explicat Chef Dănuț Lihat.

Nu are emoții, știind că preparatele sale sunt apreciate. A mai făcut mezeluri sau diferite preparate din carne pe care le-a testat în restaurantele unde a lucrat, iar feedback-urile au fost pozitive.

Conform chef-ului, prepararea mezelurilor tradiționale, cu gustul de altă dată, nu e ceva greu. Doar că nu ”rezistă” atât de mult ca și celelalte.

Să prepari mezeluri tradiționale e cel mai ușor. E cel mai simplu. Voi folosi sare, piper și ierburi aromate. Nu nitriți, nu alte chimicale. Într-adevăr, termenul de valabilitate pentru aceste preparate e de doar două- trei săptămâni. Dar gustul nu se compară” a spus chef Dănuț Lihat.

Fabrica de la Ruștior va avea doar 5 angajați, dar va ajuta întreaga comunitate.

FOTO: Ilustrativ – Pinterest

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Până la 16% reducere la piese esențiale pentru Škoda ta, doar la Materom Automotive

Șoferii din Bistrița care dețin un automobil Škoda mai vechi de 4 ani au, în această primăvară, un motiv în plus să treacă pragul service-ului autorizat din Cartier Viișoara. MATEROM AUTOMOTIVE lansează o ofertă limitată (valabilă până la 30 Aprilie), cu reduceri între 5% și 16%* la piese de schimb esențiale...

Șapa mecanizată semiuscată de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: Secretul unei pardoseli perfect drepte și eficiente!

Sunteți în plin proces de construcție sau renovare? Atunci știți deja că baza unei case de calitate începe de la sol. Echipa ARCSIM CONSTRUCT Bistrița, cu peste 20 de ani de experiență, este cea la care puteți apela cu încredere când vine vorba despre șape mecanizate semiumede (semiuscate). Aceasta produce materialul direct pe șantier, cu pompa proprie, totul fiind realizat mecanizat, rapid și controlat.

Târgul de nunți ”Magia Nunților” te așteaptă la Giulia Bistrița! Poți câștiga rochia de mireasă mult visată sau costumul de mire dorit

Ediția de primăvară a târgului de nunți ”Magia Nunților” va avea loc la Restaurant Giulia în...