27.6 C
Bistrița
vineri, august 14, 2026

INEDIT: Tabără pentru artiști, la Alpina Blazna!

Complexul Turistic Alpina Blazna este vara aceasta, în perioada 5-10 Iulie, gazda unei activități inedite: o tabără pentru artiști. Sunt așteptați să se înscrie copiii și adolescenții cu vârste între 8-17 ani, care vor trăi o experiență completă, de la prima notă, la propriul lor videoclip.

Dacă iubiți muzica și doriți să pășiți în culisele vieții de artist, vara aceasta aveți șansa să participați la o tabără inedită.

În perioada 5-10 Iulie, peisajul spectaculos de la Alpina Blazna se transformă în propriul vostru platou de filmare și studio de repetiții.

​Această experiență este dedicată celor cu vârste între 8 și 17 ani și vor să vadă ce înseamnă să fii artist.

„Cântăm în fiecare zi, ne dezvoltăm vocea și expresivitatea, înțelegem ce înseamnă să fii artist trăind experiența completă – de la tehnica vocală, la mindset-ul potrivit unui artist, la gestionarea emoțiilor scenei și cântatul în public.

Înregistrarea în studio profesional și filmarea videoclipului care va fi publicat te fac să simți cu adevărat ce înseamnă să fii artist”, spune solista Diana Tănase, antrenor de voce.

Astfel, participanții vor lucra cu un profesor acreditat pe partea de tehnică vocală, vor învăța coregrafia și vor intra în studio pentru a înregistra și filma un videoclip profesional, care va fi publicat online.

Iar pentru că un artist are nevoie de inspirație și relaxare, a fost pregătit un program diversificat, cu distracție la piscină, seri de karaoke și nelipsitul foc de tabără.

De asemenea, toți cei care se înscriu în această tabără vor putea participa la un curs de mărgele alături de renumita Virginia Linul. Nu lipsește nici adrenalina – parc de aventură, tiroliană și drumeții în natură.

Transportul este inclus, tabăra fiind organizată în regim all-inclusive, cazare + mese (mic dejun, prânz, ciorbă, fel principal, gustare, cină).

Totodată, va fi format un singur grup exclusivist, ceea ce garantează o supraveghere atentă și o coeziune perfectă între participanți.

Așadar, dacă doriți să trăiți această experiență completă și să vedeți ce înseamnă să fii artist, nu vă rămâne decât să vă rezervați locul din timp, acestea fiind limitate (doar 20)!

Mai multe detalii despre tabără și înscrieri găsiți pe paginile de Facebook și Instagram Diana Tănase.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.