19 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

INFORMAȚII EXCLUSIVE: Mihăiță Don plecase de acasă pentru a-și ajuta fratele, în construcții!

Mihăiță Don, tânărul găsit decedat lângă calea ferată din Lunca Ilvei, plecase să-și ajute fratele în construcții. Ce e ciudat, că nimeni nu ar fi văzut nimic…

O descoperire macabră, azi, la Lunca Ilvei. Un tânăr de 35 de ani, dat dispărut din Botoșani, a fost găsit decedat, lângă calea ferată.

FOTO: Tânăr din Botoșani, găsit mort lângă calea ferată, în zona Lunca Ilvei

Polițiștii au început verificările, pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.

Astăzi, 18 august, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Feroviare Bistrița-Năsăud, Postul de Poliție T.F. Ilva-Mică au fost sesizați cu privire la faptul că în apropierea căii ferate, pe raza comunei Lunca Ilvei, se află o persoană căzută, în stare de inconștiență.

La fața locului, la km 41 de cale ferată, între Silhoasa și Larion, polițiștii au identificat un bărbat, de 35 de ani, din județul Botoșani care, din nefericire, era decedat.

În cauză va fi efectuată necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza decesului. Polițiștii de la transporturi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul” au transmis reprezentanții IPJ BN.

Mihăiță plecase să își ajute un frate, în construcții

Conform fratelui său, Petrică, Mihăiță plecase spre Arad pentru a-și ajuta fratele în construcții. Biletul de tren a fost cumpărat de cumnata sa din Arad, online.

Înainte de a pleca din Botoșani, cu două ore, Mihăiță a schimbat niște bani la un punct de schimb valutar.

Apoi, la ora 14.54, a pornit singur, cu trenul R5572, spre Arad. La Suceava, vagoanele au fost atașate de IR 1763. Dacă trenul nu a avut întârzieri, la ora 21.26 a trecut prin gara Lunca Ilvei. Doar că el nu a mai ajuns în gară.

Mihăiță – încă nu se știe cum- a căzut din tren, IMEDIAT la ieșirea din tunel.

Ciudat că nimeni nu a văzut nimic….

Botoșăneanul era tătic, având un copil mic.

UPDATE 15.30

Fratele său, Alex, a postat un mesaj în online princ are cere ajutor celor care au circulat pe acea rută, dacă au văzut ceva!

Vin cu o rugăminte…dacă a circulat cineva cu trenul Botoșani-Arad în data de 16 august cu plecare din Botoșani la orele 14.50 și a văzut cineva ce s-a întâmplat în vagonul 8,în compartimentul cu nr 52, vă rog să ne contactați pentru detalii. Fratele meu a fost aruncat din tren în zona Valea Ilvei(Bistrița Năsăud) și orice detaliu ne ajuta sa vedem ce s-a întâmplat. Vă mulțumesc și vă rog să distribuiți!” a scris Alex pe Facebook.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.