18.3 C
Bistrița
miercuri, mai 20, 2026

Ion Șandru Aquabis : „Lucrările la rețelele de apă și canalizare din Bistrița vor începe abia anul viitor”

Potrivit directorului Aquabis, Ion Șandru, lucrările la rețelele de apă și canal din Bistrița vor începe abia anul viitor. Peste 100 de străzi au fost scoase din proiectul de extindere, pentru că nu țineau de domeniul public.

Aquabis pregătește modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canal din Bistrița. Contractul a fost deja scos la licitație, în data de 19 septembrie având loc deschiderea ofertelor.

Potrivit directorului Aquabis, Ion Șandru, lucrările au fost întârziate cel puțin un an, vina ar fi a municipaității. Lucrările vor începe în cel mai bun caz în iarna acestui an.

„La Bistrița puteam să  îi dăm drumul cel puțin de un an de zile, dar am avut probleme cu străzile, care sunt pe domeniul public, s-a întârziat foarte mult. A trebuit să scoatem peste 100 de străzi de la extindere care nu țineau de domeniul public și după o lună să obținem din nou toate avizele, pentru că expiraseră. Anul acesta se vor analiza ofertele, lucrările vor începe anul viitor, cel mai devreme spre finalul acestui an, dacă nu vor fi contestații. Sperăm la o iarnă blândă să putem lucra”, a declarat Ion Șandru, astăzi, într-o conferință de presă.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Si la Bazinul de alimentare cu apa de la Nepos, după fiecare ploaie bună se pierd zeci de mii de metri cubi de apa potabilă, care se scurg pe un drum public neasfaltat, erodand drumul. Mulțumim AquaBis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...