26.6 C
Bistrița
vineri, august 21, 2026

IPJ BN: Perchezițiile de la Primăria Chiuza vizează un dosar de fraudă cu ajutoarele de încălzire! Vizați sunt funcționari ai instituției

Perchezițiile din această dimineață de la Primăria Chiuza vizează un dosar de fraudă privind ajutoarele de încălzire. Funcționarii primăriei ar fi falsificat cereri de acordare a ajutoarelor de încălzire.

Polițiștii au efectuat astăzi 6 percheziții la Chiuza. Una dintre ele a vizat chiar Primăria Chiuza, iar celelalte domiciliile unor persoane fizice. Polițiștii fac cercetări într-un dosar de fraudă cu ajutoarele de încălzire.

Infracțiunile cercetate sunt: constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și fals material în inscrisuri oficiale. Vizați sunt funcționari ai primăriei, care ar fi falsificat solicitări de ajutoare de încălzire și le-au făcut în numele unor persoane care aveau dreptul la astfel de ajutoare, însă n-au formulat astfel de cereri. Sumele obținute sub formă de ajutoare de încălzire rămâneau la funcționarii respectivi.

„Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, începând cu luna octombrie 2024, în cadrul instituției publice vizate, s-ar fi constituit un grup infracţional organizat format din liderul grupului și alte cinci persoane, toți angajați ai acesteia.

Astfel, în perioada octombrie 2024-ianuarie 2026, în contextul acordării unor ajutoare pentru încălzire, persoanele vizate de comiterea faptelor ar fi falsificat înscrisuri, în baza cărora ar fi solicitat ulterior sume de bani în numele unor persoane îndreptățite sau nu să le primească, dar care nu ar fi formulat astfel de cereri. Ulterior, pe statele de plată, membrii grupului ar fi contrafăcut semnăturile persoanelor care apăreau ca fiind solicitante și și-ar fi însușit diverse sume de bani”, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Suma achitată prin această inginerie în perioada 2024-2026 s-ar apropia de 280.000 de lei. Anchetatorii urmează să stabilească prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor.

„Pe parcursul zilei de astăzi, 20 februarie, vor fi puse în aplicare mandate de percheziție auto și de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Poliției, pentru audieri”, mai spun reprezentanții IPJ BN.

Foto: Arhivă

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Politia, urmat de un sobor de preoti, exorcizati locul ,scoateti viespii afara, desfintati locatia numita pompos si pe nedrept Primarie si faceti un Azil de batrani.
    Sa nu uitati sa-l informati si pe domnul BOLOJAN prim-ministru cum munciti voi pe timp de criza si cum va rotunjiti veniturile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: