23.6 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

Junioarele 1 de la CS Gloria 2018 B-N, printre cele mai bune 4 echipe din țară

La finalul sătămânii trecute, la Brăila s-a desfășurat Turneul Final Valoare, Junioare 1 la handbal feminin. Echipa pregătită de Mihaela Evi, Claudiu Evi, Flavia Buican și Daniel Vlasa a făcut un turneu final demn de toată aprecierea celor care iubesc sportul juvenil și în general sportul de performanță. Astăzi, la TeraPlast Arena, debutează Turneul Semifinal 2 Valoare la junioare 2 feminin.

Meciuri foarte bune reușite de sportivele clubului bistrițean, care au arătat din nou că atunci când te pregătești serios, la modul cel mai profesionist și când pui suflet în ceea ce faci, rezultatele nu vor întârzia să apară.

La final de competiție Mihaeala Evi, antrenorul principal al echipei ne-a declarat că este foarte mulțumită de evoluția fetelor din echipă.

Rezultatul este unul foarte bun, dar parcă am plătit un preț prea mare, două dintre jucătoarele de bază au suferit accidentări dintre cele mai grele, Ștefana Pașca și Sonia Turcu”.

Astăzi, la Teraplast Arena, debutează Turneul Semifinal 2 Valoare la junioare 2. În prima zi de competiție se vor disputa două meciuri: ora 16.00 CSS Caracal – CSM Slatina, iar de la ora 18.00 CSS Petroșani – CS Gloria 2018 B-N.

Redacția Bistrițeanul.ro urează antrenoarei Mihaela Evi, azi cănd își sărbătorește, prin muncă, ziua de naștere, La Mulți Ani cu sănătate! Ce spune Mihaela Evi despre competiția trecută și cea care începe astăzi puteți afla din interviul de mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.