-5.9 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 14, 2026

La mai bine de doi ani de când s-a surpat, strada Gorunului se închide! CÂT durează lucrările:

Strada Gorunului este parțial impracticabilă din noiembrie 2017. Drumul de 2,3 milioane de lei s-a surpat, pe o bandă de mers. Municipalitatea anunță că marți strada se va închide circulației, pentru lucrări de reparații. CÂT va dura intervenția:

În noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2017, o porțiune dintr-un drum reabilitat cu 2,3 milioane de lei, s-a rupt efectiv. Strada respectivă, ce duce spre casa președintelui CJ BN, Radu Moldovan, fusese reabilitată doar cu doi ani înainte, în 2015.

Primarul Ovidiu Crețu explica la vremea respectivă că surparea a avut loc din cauza gafelor constructorului a două case din vecinătatea drumului.

„Cei care au executat cele două case care sunt acolo nu au respectat autorizația de construire, au intrat și pe domeniul public, pentru că de la zidul respectiv, 3 metri și ceva erau proprietatea noastră, s-a făcut săpătura sub baza zidului. Noi i-am amendat, le-am cerut să facă expertiză și să facă consolidare. Ne-au dat în judecată, au contestat, și suntem în instanță cu ei. Ceea ce s-a întâmplat acum confirmă faptul că lucrarea nu este în regulă”, a declarat primarul Ovidiu Crețu, așa cum puteți reciti AICI.

La începutul anului 2018, municipalitatea a promis că va reabilita strada și că ulterior va încerca să-și recupereze banii.

Timpul a trecut și nu s-a făcut nimic.

Acum, municipalitatea a anunțat închiderea, începând de marți, a străzii Gorunului. Lucrările vor dura până în august.

Municipiul Bistrița aduce la cunoștință tuturor cetățenilor:

Închiderea circulației pe str. Gorunului în intervalul de 26.05.2020 până la 07.08.2020 pentru realizarea lucrărilor la obiectivul de investiții „Consolidare strada Gorunului – intervenții ca urmare a accidentului tehnic din data de 22.11.2017”.

Circulația se va desfășura pe str. Ulmului și str. Bisericii – Unirea, conform cu avizul nr. 175762 din 21.05.2020 al Poliției Municipiului Bistrița – Biroul rutier.

În acest sens, rugăm ca toți participanții la trafic și riveranii să dea dovadă de înțelegere și să respecte reglementările cu privire la devierea circulației pe timpul execuției lucrărilor.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan, Clinica Sanovil, Iproeb, Arena by Casa EMA. Ce posturi sun disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building, Crama Jelna și IPROEB. Lista completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...