11.9 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 13, 2026

LandDar Play, noul loc de joacă și party-uri pentru copii până la 12 ani

Vrei să îi oferi puiului tău o experiență deosebită la un loc de joacă sau să îi organizezi petrecerea la care visează? Ei bine, LandDar Play, cel mai nou spațiu de joacă din Bistrița, deschis recent pe Calea Clujului 353 (curtea Cargus), este locul unde începe distracția și aventura pentru cei mici, în timp ce părinții pot savura liniștiți o cafea sau un ceai, în preajma lor.

După ce au căutat un spațiu de joacă unde să-și sărbătorească fetița, în ziua în care a împlinit doi anișori, și nu au găsit nimic disponibil, cu mai bine de o lună înainte de eveniment, doi tineri au decis să își deschidă propria afacere în acest domeniu.

Așa a început povestea LandDar Play, cel mai nou spațiu de joacă pentru copii din Bistrița.

Pentru a spulbera toate grijile părinților, locul a fost gândit în așa fel încât micuții să se simtă confortabil, dar în același timp să fie și un mediu sigur pentru ei.

Acesta este amenajat într-un spațiu generos și este prevăzut cu covorașe colorate, din tartan, ca cei mici să nu se lovească, fiind destinat atât bebelușilor, cât și copiilor cu vârsta până la 12 ani.

Trambulină, tobogane, mașinuțe și o mulțime de jucării îi așteaptă aici pe cei mici, iar cei mărișori au la dispoziție și consolă de jocuri.

LandDar Play este locul care are tot ce e necesar ca puiul tău să se simtă special, indiferent că veniți aici pentru câteva ore de joacă sau îi organizați petrecerea de ziua lui.

Programul este de luni până vineri, între orele 15:00 – 21:00, iar sâmbăta și duminica între 09:00-21:00.

Tariful este de 15 lei/oră/copil, iar la petreceri 55 lei/3 ore/copil.

Sâmbătă, aici va avea loc o petrecere cu Marshall și Skye, între orele 16:00 și 18:00. Pentru cei mici au fost pregătite diverse activități interactive, pictură pe față/tatuaje copii, modelaj baloane etc.

Tariful este de 40 de lei/oră și 80 lei/2 ore (întreg evenimentul).

Activități cu mascote vor fi organizate și în weekend-urile următoare.

Cu un LIKE dat paginii lor de Facebook Spatiu de joaca Bistrita-LandDar Play rămâneți la curent cu toate noutățile și lucrurile frumoase care se întâmplă aici!

Iar pentru rezervări și detalii, puteți suna la 0723 892 656.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.