0.9 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

Lapte cu viermi într-o școală din județ! Incidentul a ajuns la urechile autorităților

Elevii unei clase de la Liceul Tehnologic „Florian Porcius” au avut parte în pauza de prânz de o surpriză cel puțin neplăcută – pe cutiile de lapte primite se plimbau în voie larve… Cutiile cu lapte au fost retrase, iar incidentul a ajuns și la urechile Inspectoratului Școlar.

O clasă a VII-a de la Liceul Tehnologic „Florian Porcius” din Rodna a avut parte ieri de o gustare cu surprize. Laptele servit de unitatea școlară avea viermi. Larvele se plimbau nestingherite pe cutiile cu lapte ce urma a fi consumat de elevi.

Elevii care au făcut descoperirea au alertat profesorii, care au retras cutiile cu lapte, înainte ca cineva să apuce să le consume. Incidentul a ajuns și la urechile Inspectoratului Școlar Județean, care confirmă existența viermilor.

„La primirea cutiilor ambalate, așa cum vin de la furnizor, repartizate pentru clasa a VII-a A, nu s-au constatat nereguli, nicio cutie nu avea ambalajul murdar sau deteriorat. Astfel, elevii de serviciu pe clasă au trecut la distribuirea laptelui sigilat în cutiile de formă triunghiulară, personal fiecărui elev, pentru aceasta fiind necesară desigilarea unei cutii mari, de formă pătrată. La desfacerea unei asemenea cutii mari, ambalată așa cum vine de la producător, elevii au constatat că aceasta era infestată cu larve. Elevii au semnalat cazul, cutia completă (cu cele 21 de cutii triunghiulare) a fost retrasă, fără a se distribui din ea și înlocuită cu altă cutie. După constatarea cazului am anunțat furnizorul. Menționăm că este pentru prima dată când am constatat asemenea caz”, a precizat Inspectoratul Școlar Județean într-un răspuns remis reprezentanților presei naționale.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...