Salvatorii și polițiștii au intervenit la un accident, în leșu. un bărbat a căzut cu ATV-ul în șanț. Vehiculul nu era înmatriculat, iar la spital, a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice.
Un apel la 112 cerea ajutorul salvatorilor în urma unui incident rutier. Un ATV s-a răsturnat în șanțul de colectare al apelor pluviale, iar conducătorula cestuia s-a rănit.
Un echipaj de prim ajutor SMURD a fost direcționat de urgență pentru acordarea primului ajutor victimei din Leșu.
Polițiștii care au intervenit la caz au descoperit că ATV-ul nu e înmatriculat. Iar la spital, bărbatul a refuzat prelevareas de mostre biologice pentru determinarea alcoolemiei.
”La data de 28 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a fost rănit în urma unui accident produs în Leșu, pe un drum comunal.
În urma intervenției, polițiștii au stabilit faptul ca un bărbat de 31 de ani, din Leșu, în timp de conducea un ATV a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț de colectare a apei pluviale. În urma accidentului acesta a fost rănit.
Cu privire la vehiculul condus, polițiștii au descoperit faptul că acesta nu este înmatriculat.
În urma transportului la spital, bărbatul de 31 de ani a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Cu privire la cele sesizate, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală urmând documentarea faptelor” au transmis reprezentanții IPJ BN.














