24.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 25, 2025

Locale2024 Chiuza – Grigore Bradea (PSD) se luptă cu Pavel Petru (PNL) un afacerist de 30 de ani, aflat la al treilea partid

Se pare că PSD merge și la alegerile din acest an pe mâna lui Grigore Bradea, care se va lupta din nou cu Petru Pavel, un afacerist de 30 de ani, care va candida pe listele Partidului Național Liberal. În 2020, între primarul în exercițiu Grigore Bradea și Petru Pavel a fost o diferență de doar 30 de voturi.

Grigore Bradea, primarul în funcție din Chiuza, rămâne opțiunea PSD și pentru alegerile din 2024. Acesta a confirmat pentru Bistrițeanul.ro că va candida și anul acesta.

Anul trecut, Grigore Bradea a fost ales de 39,8% din cetățenii cu drept de vot. Doar 30 de voturi l-a despărțit de candidatul de pe locul 2, Traian Petru Pavel, care a candidat pe listele USR-PLUS.

Acesta și-a și dat demisia din Consiliul Local la scurt timp după alegeri. Își va încerca norocul și anul acesta, de data aceasta pe liste PNL, fiind de altfel și președintele organizației locale a partidului. La 30 de ani, Traian Petru Pavel, un om de afaceri din Chiuza, se află la al treilea partid: a fost în PSD, a trecut în USR-PLUS, iar imediat după alegerile din 2020 a trecut la PNL.

„Sunt administratorul a trei firme, una de construcții, în agricultură, am 50 de hectare de teren în proprietate. Aș vrea să amenajez trotuare, pentru că nu ai pe unde să mergi nici măcar în centrul de comună, e o zonă foarte circulată și riști să te lovească un TIR în orice secundă. Drumurile de câmp nu sunt practicabile, riști să îți strici și utilajele. Merităm ceva mai mult, iar avantajul nostru ca tineri e că avem altă energie, avem altă încredere în noi, știm noile tehnologii”, a spus pentru Bistrițeanul.ro, Traian Petru Pavel.

Meritam ceva mai mult, avantajul nostru ca tineri e ca avem alta energie si avem alta incredere in noi, toate tehnologiile, cunoscute fondurile europene.

Grigore Bradea are și mici probleme cu Agenția Națională de Integritate, care l-a găsit incompatibil în perioada 2016-2023. În perioada în cauză, Bradea ar fi exercitat simultan funcția de primar, cu cea de comerciant. PFA-ul respectiv a fost radiat între timp.

Foto: gazetadebistrita.ro/facebook

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: