3.2 C
Bistrița
marți, februarie 24, 2026

LPS Bistrița a deschis o nouă grupă de handbal la Năsăud

Liceul cu Program Sportiv Bistrița continuă misiunea de a promova performanța și mișcarea în rândul tinerilor, prin înființarea unei noi grupe de handbal la Năsăud.

Inițiativa aparține profesorului dr. Paul Radu, în colaborare cu Viorel Secheli, o adevărată legendă a învățământului preuniversitar românesc.

Primul antrenament a avut loc la finalul săptămânii trecute, reunind peste 40 de copii născuți între anii 2014 și 2017, un număr care confirmă interesul ridicat al celor mici pentru acest sport, dar și dorința lor de a descoperi tainele handbalului.

Prin această inițiativă, Liceul cu Program Sportiv Bistrița își propune să ofere copiilor oportunitatea de a practica un sport de echipă, de a-și dezvolta abilitățile motrice și de a învăța valori fundamentale precum spiritul de echipă, disciplina și fair-play-ul.

Antrenamentele se vor desfășura la sala de sport a Liceului Economic din Năsăud și sunt gratuite. Noua grupă de handbal de la Năsăud reprezintă un pas important în extinderea bazei de selecție pentru handbalul bistrițean și o investiție valoroasă în educația sportivă a copiilor din zonă.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Târgul de nunți ”Magia Nunților” te așteaptă la Giulia Bistrița! Poți câștiga rochia de mireasă mult visată sau costumul de mire dorit

Ediția de primăvară a târgului de nunți ”Magia Nunților” va avea loc la Restaurant Giulia în...

TINU House Art angajează agent vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița, la CAR Credit Plan, Transmixt, MedTOTAL

Compania Tinu House Art angajează agenți de vânzări pentru Reghin, Cluj, Suceava, Maramureș și Bistrița. CAR Bistrita Agenția Credit Plan caută asistent manager și Operator PC. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la EUROCOMPOZITE,  TRANSMIXT sau Policlinica MedTOTAL. Oferta completă, mai jos:  

FOTO – Clinica Skinova Bistrița: S-a deschis noua destinație de excelență în dermatologie și estetică medicală!

De astăzi, bistrițenii au la dispoziție un nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii, pe Drumul Dumitrei Vechi, nr. 33. Este vorba despre Clinica Skinova Bistrița - noul standard în dermatologie și estetică medicală, cu tehnologie de ultimă generație, expertiză medicală și o experiență creată cu grijă pentru voi.