18.8 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Magia dansului revine la Bistrița: Două zile pline de emoție, la concursul internațional Dance Stars of Transilvania!

Un spectacol deosebit, unde dansatori din țară, dar și de peste hotare, și coregrafii impresionante se întâlnesc pentru a crea momente memorabile, va avea loc la Bistrița în 25–26 aprilie. Este vorba despre Dance Stars of Transilvania – International Dance Contest, ajuns la cea de-a cincea ediție.

Tradiția continuă! Dance Stars of Transilvania – International Dance Contest a ajuns anul acesta la a cincea ediție.

Evenimentul este programat pentru 25–26 aprilie și va fi găzduit de Sala Polivalentă Bistrița.

Dance Stars of Transilvania – International Dance Contest, ediția a cincea, revine cu un concurs internațional de dans, desfășurat pe parcursul a două zile, dedicat începătorilor, intermediarilor și avansaților, într-un weekend intens, plin de emoții și momente memorabile.

Anul trecut am avut peste 1600 de concurenți, iar anul acesta ne dorim să fim și mai mulți, să creăm și mai multă energie și un eveniment de neuitat!”, spun organizatorii.

Locurile I, II și III vor fi răsplătite cu medalii, diplome și cupe, fiind oferite totodată premii surpriză și premii din partea sponsorilor.

Competiția aduce și workshop-uri și calificări internaționale, iar juriul va fi format din profesioniști ai dansului.

Îi așteptăm cu drag pe toți cei care rezonează cu acest concurs, care iubesc dansul, scena, emoția și competițiile adevărate.

Un weekend care se trăiește. Un eveniment care rămâne în suflet„, au mai transmis aceștia.

Mai multe detalii puteți afla de AICI. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: