13.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

Mara Coman și Valeria Motofelea de la Colegiul „Liviu Rebreanu”, în tabăra de arte performative Ideo Ideis de la Predeal

Mara Coman și Valeria Motofelea de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” se află în aceste zile la Predeal, unde participă la tabăra de creație organizată la Predeal. Cele două adolescente au participat la începutul anului la proiectului Experiența Ideo Ideis. Peste 200 de adolescenți au avut ocazia atunci să se implice în ateliere de jocuri și exerciții propuse de artiști și pedagogi din lumea teatrului și a filmului.

Proiectul de educație prin artă care la începutul acestui an a dus atelierele Ideo Ideis la Bistrița. Mara Coman se numără printre cei 10 finaliști selectați pentru a construi un spectacol de teatru în aceste zile, la Predeal, Valeria Motofelea participă și ea la eveniment, fiind una ditnre cei 10 finaliști care vor construi un film de scurtmetraj. Ambele producții se vor vedea în premieră la Alexandria, pe 10 august (în cadrul Laboratorului) și pe 16 august (în cadrul Festivalului Național de Teatru Tânăr).

Mara Coman și Valeria Motofelea alături de colegii lor implicați în proiect vor locui, vor învăța și vor construi împreună un spectacol de teatru și un film de scurtmetraj bazate pe interesele și preocupările comunităților locale din care fac parte.

Ideo Ideis și-a propus astfel să creeze nuclee de revitalizare culturală în orașele din România, oferindu-le tinerilor încrederea și instrumentele de care au nevoie în devenirea lor.

Mai multe detalii despre acest proiect – în linkul de mai jos:

FOTO: Două adolescente din Bistrița, selecționate dintre alți 200 de participanți, în următoarea etapă a proiectului Expriența Ideo Ideis

Regia scurtmetrajului realizat cu adolescenți în tabără e semnată de Alma Buhagiar. Este câștigătoarea Premiului „Tânără Speranță” la ediția din 2021 a Galei Gopo. Spectacolul de teatru va fi pus în scenă de Mara Oprea. Actrița și regizoarea este cunoscută pentru personajele aduse la viață pe scenă și pe micile ecrane, în seriale de televiziune de succes.

După emoțiile premierei, liceenii vor trăi și experiența participării la festival, alături de trupele de teatru de adolescenți selectate la această ediție. Între 11 și 18 august, vor locui în Alexandria. Aici vor continua explorările în cadrul atelierelor de teatru și arte. Vor prezenta totodată, pentru a doua oară, spectacolul de teatru și filmul la care au lucrat, de data aceasta în fața colegilor de generație. 

Foto @ Ideo Ideis

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Este inspirațional să văd tineri talentați precum Mara Coman și Valeria Motofelea participând într-un proiect de educație prin artă și dezvoltându-și abilitățile în cadrul taberei Ideo Ideis de la Predeal. Acest program nu doar încurajează creativitatea, ci și îi ajută să construiască spectacole de teatru și filme de scurtmetraj care să reflecte interesele și preocupările comunităților lor. Felicitări tuturor implicați și abia aștept să văd producțiile lor în premieră!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...