19.7 C
Bistrița
miercuri, iulie 1, 2026

A murit Marian Toniuc, fost primar al Bistriței

Ieri a murit Marian Toniuc, fost primar al Bistriței din anii `90. În aceeași perioadă, acesta a îndeplinit și funcția de subprefect al județului Bistrița-Năsăud. Acesta împlinea 84 de ani și avea probleme de sănătate.

Marian Toniuc a murit ieri, într-o clinică din Cluj-Napoca. Acesta avea probleme de sănătate și era internat de ceva vreme în Cluj-Napoca.

De profesie, Marian Toniuc era inginer-constructor căi ferate. A fost primar al Bistriței un singur mandat, în perioada 1992-1996. Imediat după ce a părăsit Primăria Bistrița, pentru scurt timp, acesta a fost și subprefect al județului Bistrița-Năsăud.

Marian Toniuc s-a născut în Ucraina, însă s-a refugiat alături de familie în anii `40 în România. Fostul primar urma să împlineasă în luna septembrie 84 de ani.

Va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, începând cu ora 14:00, în Cimitirul Municipal.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei.

Foto: Alexandru Toniuc 

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.