10.4 C
Bistrița
miercuri, octombrie 15, 2025

Marius Moldovan din Nimigea a emoționat o țară întreagă cu povestea sa în versuri, în finala Românii au Talent!

Deși n-a plecat acasă cu marele premiu de 120.000 de euro de la Românii au Talent, Marius Moldovan, tânărul din Nimigea care a mizat în finală pe o piesă rap despre familie, Dumnezeu și iubire, a reușit să emoționeze o țară întreagă, alături de jurați, care au avut numai cuvinte de laudă.

Marius Moldovan a intrat în finala Românii au Talent, care a avut loc aseară. A mizat pe o piesa rap despre familie, Dumnezeu și iubire, fiind acompania, în numărul său, și de o soprană. Ca de fiecare dată, nimigeanul de 31 de ani, a mers pe improvizație și freestyle, neavând versurile pregătite de acasă.

Momentul său a emoționat o țară întreagă, dar și pe jurații concursului, care i-au dorit să se poată întreține cu ajutorul muzicii și să nu mai fie nevoit să muncească cu ziua pentru familia sa.

Jurații, impresionați de momentul improvizat al lui Marius

„Mie mi se pare că Marius a făcut niște pași.. Tu nu mai ești același Marius pe care l-am văzut noi în audiții, pentru că tu deja te simți foarte bine pe scenă și deja ai interpretat ceea ce ne-ai prezentat astăzi. Pentru mine este o revelație și o încântare! Mă bucur că ți-ai găsit drumul acesta”, a spus  juratul Andi Moisescu.

„Ai ales rețeta perfectă, ai ales să cânți despre familie, dar e o odă pentru Dumnezeu și i-ai uns la inimă pe toți cei care au încredere în El. Pe de altă parte remarc câtă forță ai în tine, când vorbești de frații tăi și de familie, e ceva ce n-am mai văzut nici în rugăciunile acelea profunde. Bravo!”, a spus Mihai Bobonete.

„A fost drumul greu până aici, dar îmi doresc ca de astăzi să nu mai fii nevoit să muncești de pe o zi pe alta să-ți întreții familia. Sper ca muzica să îți schimbe viața și să nu trebuiască să te mai chinui. Sunt foarte mândră că te-am întâlnit, ești un exemplu pentru toți cei de acasă”, a completat Andra.

„Extremele schimbă oamenii, atât sărăcia, cât și succesul. În cazul tău, sărăcia a scos ce era mai bun din tine și cred că succesul de care te vei bucura și banii care doresc să vină să potențeze bunătatea și sinceritatea de care ai dat dovadă”, a spus Dragoș Bucur.

Câștigătorul concursului a fost lăsat pe mâna publicului, care a putut să voteze cele mai bune numere. Marele premiu, de 120.000 de euro a mers la Damaris Lupu, o adolescentă de 14 ani, care a prezentat un număr de contorsionism. Marius Moldovan s-a clasat pe locul 4.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Depozitul de Flori de la Sărățel vă așteaptă la Târgul Florilor de Toamnă, în weekend

Weekend-ul acesta se anunță un adevărat spectacol, plin de culoare și miresme, dedicat tuturor celor care...

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Crama Veche, GB Instaplan, Polimed, Fan Courier

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la FAN Courier. Aici este nevoie de operator recepție, curieri și manipulant depozit. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, electrician, mecanic întreținere și controlor calitate. Se fac angajări și la INST-Nistor, Crama Veche, Grand Hotel COROANA. 

INEDIT: Bistrița are un loc dedicat EXCLUSIV jocurilor de societate – Play4Fun, pe Dornei

Mai toate orașele au locuri dedicate jocurilor de societate, extrem de iubite și căutate în zilele...