0.5 C
Bistrița
marți, martie 17, 2026

Medicul de la UPU Bistrița infectat cu COVID-19, raportat oficial abia astăzi

Ministerul Sănătății a publicat astăzi situația națională a cadrelor medicale infectate cu coronavirus. În județul Bistrița-Năsăud au fost confirmate pozitiv cinci cadre medicale.

Ministerul Sănătății a făcut publică astăzi situația cadrelor medicale infectate cu COVID-19.

Un număr de 812 cadre medicale sunt infectate în România cu noul coronavirus, conform raportărilor primite de către Institutul Național de Sănătate Publică din teritoriu. Datele fac parte din raportarea din data de 10 aprilie 2020.

Dintre cele 812 cadre medicale, cinci sunt din Bistrița-Năsăud: doi medici de la Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud, două infirmiere de la Secția Boli Infecțioase a SJU Bistrița și un medic de la UPU Bistrița.

Instituția Prefectului confirmă doar după o săptămână că cel de al cincilea cadru medical este un doctor de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bistrița.

Prefectura mai transmite că din cele cinci cadre medicale, trei au fost declarate vindecate.

Despre cazul medicului de la UPU infectat cu coronavirus Bistriteanul.ro scria în urmă cu o săptămână în materialul de mai jos:

O doctoriță de la UPU și mama sa, confirmate cu COVID-19

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: