21.9 C
Bistrița
marți, august 19, 2025

Miile de semnături ale bistrițenilor care vor curățenie și taxe mai mici la salubritate, nule în ochii primarului Ovidiu Crețu

Petiția cu câteva mii bune de semnături ale bistrițenilor prin care se manifestă nemulțumirea cu privire la curățenia deficitară din Bistrița și la taxa mărită la salubritate a ajuns la primarul Ovidiu Crețu. Edilul nu pare să fie impresionat de demers, catalogând „premisa de la care s-a plecat drept una falsă”.

Săptămâna trecută, Doris Rai fostă liberală și membră a Consiliului Județean, a depus la Primăria Bistrița o petiție cu peste 3.000 de semnături, prin care bistrițenii își manifestă nemulțumirea cu privire la lipsa curățeniei din oraș, dar și a prețului majorat al taxei de salubrizare.

Aceasta a ajuns pe masa primarului Ovidiu Crețu, care nu pare deloc impresionat de demers susținând în răspunsul remis că „premisa de la care s-a plecat este una falsă”. Mai mult, edilul spune că creșterea este de doar 16%, nu de 75%.

„În urma adresei dumneavoastră prin care ne transmiteți o listă cu numele persoanelor care „își arată nemulțumirea față de tariful de salubritate”, vă informăm că premisa de la care a plecat demersul dumneavoastră este una falsă. Taxa de salubrizare nu a fost majorată cu 75% așa cum în mod eronat menționați. Dincolo de faptul că majorarea tarifului de la 9,9 lei la 11,5 lei/lună/persoană reprezintă o creștere de doar 16%, trebuie spus că această majorare a fost decisă de Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri, decizie pe care ulterior și-a însușit-o și Consiliul Local Bistrița”, se arată în răspunsul oferit fostei liberale.

Mai mult, în răspuns se precizează faptul că o renegociere a contractului cu Supercom nu are cum să fie inițiată de Primăria Bistrița, pentru că municipalitatea nu a semnat un contract cu societatea comercială, serviciile de salubritate desfășurându-se în baza unui contract încheiat între Supercom și ADI Deșeuri.

„Există o explicație. Ba chiar mai multe. Deci majorarea nu e cât ați constatat la ghișee, în acte e mică, mică de tot, de doar 16 la sută. O zice negru pe alb domnul primar Crețu. Iar majorarea vine de la A.D.I., cu aprobarea Consiliului Local. Prețul nu se poate renegocia că nu avem acest drept, avem dreptul doar să acceptăm câte majorări de tarife propune SUPERCOM și ADI Deșeuri. Curat – murdar, ce să mai zici.

Știți ce e revoltător aici?! Că nu am fost înțeleși. Cred că primarul și consilierii au fost trimiși în funcții să găsească soluții și nu explicații pentru majorări. Cu Supercom am văzut cine ține. Nouă, cetățenilor, bistrițenilor, cine ne ține partea?! Luptă cineva de acolo pentru noi?

S-a acceptat fiecare majorare, s-au găsit soluții și explicații pentru asta. Sunt curioasă să văd cu ce explicații vine pentru cei 3000 de bistrițeni si Consiliul Local Bistrița”, a comentat Doris Rai pe pagina sa de Facebook, unde a făcut public răspunsul primit de la Primăria Bistrița.

Mai puteți citi:

Doris Rai: Primăria Bistrița să SANCȚIONEZE Supercom, nu să-l SUBVENȚIONEZE

Petiția semnată de bistrițenii care vor taxe mai mici pentru gunoi, pe masa consilierilor locali

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Fetelor, s-a DESCHIS Pronto Moda, în Viișoara! Calitate italiană, ținute casual sau rochii de seară, la super prețuri!

Un magazin extrem de colorat și vesel s-a deschis, exclusiv pentru doamne și domnișoare, în Viișoara!...

Respiră aer curat în mașina ta cu oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Vara aduce călătorii mai lungi și temperaturi mai ridicate, iar confortul la volan depinde direct de calitatea aerului pe care îl respiri. MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă o ofertă specială pentru a te bucura de un climat perfect în automobilul tău, fără alergeni și mirosuri neplăcute.