9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

MINUNAT: La 85 de ani, Aurel Nan, fostul șef Salvamont Harghita, a alergat astăzi la Bistrița pentru o cauză nobilă

Aurel Nan, în vârstă de 85 de ani, din Miercurea Ciuc, s-a numărat printre concurenții care au participat astăzi la concursul “Peniel Trail Run”, organizat cu scopul de a se strânge fonduri pentru construirea unui centru multifuncțional în cartierul Subcetate, destinat comunității bistrițene. Acesta și-a propus să alerge anul acesta la alte două evenimente organizate în județul nostru.

Peste 300 de concurenți din toată țara și-au dat astăzi întâlnire în orașul nostru, la competiția “Peniel Trail Run”.

Printre cei care au luat startul se numără Aurel Nan, în vârstă de 85 de ani, din Miercurea Ciuc, care a venit la Bistrița alături de familia sa. El s-a înscris la proba Cross Sanovil 10 km.

Acesta participă frecvent la competiții de alergat și spune că se antrenează de două ori pe săptămână, pe o pistă de alergare.

„Anul acesta, în februarie, am fost la o altă competiție, la Brașov. Mă antrenez pe un stadion, pe o pistă de alergare, de câte două ori pe săptămână, cam câte 10.000 de metri”, a explicat acesta pentru Bistrițeanul.ro.

Aurel Nan, care a fost șef la Salvamont Harghita peste 25 de ani, ne-a mai spus că este atent și la alimentație, un aspect important pentru sănătate.

„Am venit la Bistrița cu nepoții, cu ginerele, cu fiica mea, concurentă și ea la această competiție. În Bistrița-Năsăud o să mai vin anul acesta la două concursuri, în noiembrie, la Bistrița (n.r. – November Run), dar și la cel de la castelul Teleki din Posmuș (n.r. – Semimaratonul Mocăniței).

Și anul trecut am fost la Teleki. Acestea două sunt sigure. Am un calendar și încerc să îl respect”, a mai precizat acesta legat de concursurile la care intenționează să participe în 2025.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: