Cum s-a văzut prima zi de caniculă în Bistrița-Năsăud? Cele mai „fierbinți” localități au fost Monor, Beclean, Moruț și Săsarm, unde temperaturile au trecut de 35 de grade.
Valul de căldură s-a resimțit ieri în întreg județul. Potrivit Meteo.BN, cea mai ridicată temperatură a fost măsurată la Monor – 35,1 grade Celsius.
Cele mai „fierbinți” localități au fost ieri: Monor, Beclean, Moruț și Săsarm, unde s-au înregistrat peste 35 de grade Celsius. În Bistrița s-au înregistrat, ieri, 34,3 grade Celsius.
Doar în zonele montane s-au înregistrat ieri 30 de grade. Mai răcoare a fost pe Bistricior – 23,9 grade Celsius, Heniu Mare – 24,5 grade Celsius sau Tihuța – 28,5 grade Celsius.
Astăzi va fi mai cald decât ieri, Bistrița-Năsăud fiind sub cod roșu de temperaturi crescute. Se așteaptă maxime cuprinse între 33 și 37 de grade Celsius.













