8.1 C
Bistrița
duminică, noiembrie 2, 2025

Motocicliștii iau atitudine: Au lansat o petiție împotriva petiției care le interzice să circule în Bistrița în intervalul 22.00 – 07.00

O petiție care solicită interzicearea circulării motocicletelor, în Bistrița, noaptea, a fost lansată la finalul săptămânii. Motocicliștii s-au arătat indignați de această inițiativă și au lansat propria petiție. O petiție împotriva petiției care le interzice circularea pe timp de noapte.

Bistrițenii din diferite zone ale orașului se plâng că liniștea nopților e deranjată de motoarele care circulă pe arterele de lângă locuințele lor. Și nu doar că circulă, dar unele au tobe sparte, pentru a cresa un sunet mai puternic.

FOTO/VIDEO: Câteva reguli și implicarea autorităților pot salva o viață. Poate chiar viața copilului tău!

Supărați că autoritățile nu ar fi avut succes de cauză, bistrițenii au venit cu ideea unei petiții. Aceștia cer să fie interzisă circularea, pe timp de noapte, a motoarelor care produc mai mult de 70 decibeli.

Petiție pentru interzicerea circulației pe străzile Bistriței, pe timp de noapte, a motoarelor care produc mai mult de 70 decibeli

Indignați de această inițiativă, motocicliștii au lansat și ei o petiție online. O petiție prin care cer anularea petiției care le interzice să circule în oraș, noaptea. Aceștia susțin că orașul este al tuturor și că nu așa se ia o decizie.

Vă redăm integral textul petiției:

Fără libertate, orașul nu mai este oraș, ci doar o stradă tăcută

Către: Primăria Municipiului Bistrita / Consiliul Local Bistrita

Subsemnații, cetățeni ai Municipiului  Bistrita , dorim să ne exprimăm dezacordul față de inițiativele prin care se propune interzicerea circulației motocicletelor în oraș sub pretextul reducerii zgomotului. 

Înțelegem și respectăm nevoia tuturor locuitorilor de a beneficia de un mediu civilizat și cât mai liniștit, însă: 

  1. Zgomotul este parte inerentă a vieții urbane.
    Orașul înseamnă trafic, activități economice, transport public, evenimente culturale și sportive. Fiecare dintre acestea produce disconfort fonic inevitabil, iar soluțiile trebuie să fie echilibrate, nu interdicții absolute.
  2. Exagerările nu trebuie să devină politică publică.
    Propunerea de a elimina complet motocicletele din trafic nu este decât o formă de manipulare a opiniei publice, bazată pe cazuri izolate sau pe percepții subiective.
  3. Campanii mediatice imorale nu trebuie să dicteze viitorul orașului.
    Este îngrijorător că unele dintre aceste inițiative provin de la jurnaliști cu expunere media, care, în loc să informeze echilibrat, își folosesc notorietatea în mod imoral pentru a crea panică și a alimenta ideea că progresul și viața citadină ar trebui oprite.

    Libertatea presei este esențială într-o democrație, dar nu trebuie transformată într-o armă de manipulare a opiniei publice.

  4. Nu este vorba despre „a fi pro” sau „contra” motocicliști.
    Mesajele și tonul folosit în unele dezbateri riscă să degenereze în stigmatizare și instigare la ură împotriva unei întregi comunități de pasionați de motociclism, ceea ce este inacceptabil într-o societate democratică.
  5. Soluțiile reale sunt reglementarea și dialogul, nu interzicerea.
    – aplicarea corectă a normelor deja existente privind zgomotul;

    – controale pentru evacuări neconforme;
    – campanii de educare rutieră și respect reciproc între participanții la trafic.

Așadar, trăitul în oraș presupune asumarea unui anumit nivel de disconfort fonic, iar acest fapt nu poate fi folosit ca pretext pentru a bloca viața urbană și libertatea de mișcare a unor categorii de cetățeni.

Solicităm autorităților:

  • să respingă orice propunere de interzicere totală a circulației motocicletelor;
  • să abordeze problema zgomotului prin măsuri echilibrate, legale și nediscriminatorii;
  • să nu permită ca presiunea mediatică, bazată pe dezinformare, să devină fundament de politici publice.
Prin semnătura noastră, afirmăm că civilizația înseamnă conviețuire și respect, nu interdicții abuzive și nu manipulare mediatică.
 
Semnatarii, toti motociclistii Municipiului Bistrita

De ce este important?

Mâine și tu poți fi interzis!

Azi vor să interzică motocicletele, dar mâine și tu poți fi interzis. Nu lăsa ca libertatea de mișcare să fie decisă de campanii mediatice și de câțiva care strigă mai tare. Semnează pentru reguli corecte, nu pentru interdicții. 

  1. Apără echilibrul între drepturile cetățenești 
    1. o interdicție totală ar afecta libertatea de circulație și dreptul de a folosi mijloace de transport legale.
    2. Prin petiție, locuitorii arată că nu doresc ca drepturile unora să fie restrânse doar pe baza nemulțumirilor subiective sau a presiunii mediatice.
  2. Promovează soluții reale, nu gesturi populiste
    1. Zgomotul urban nu se rezolvă prin interzicerea unei categorii de vehicule, ci prin măsuri aplicabile tuturor: verificarea evacuărilor neconforme, controale la sursa de zgomot, educație rutieră.
    2. O petiție trimite autorităților mesajul că cetățenii preferă reglementare corectă și dialog, nu interdicții „de imagine”.
  3. Protejează diversitatea și progresul urban
    1. Motocicletele nu sunt doar hobby, ci și mijloc de transport eficient, cu amprentă de trafic și parcare mai mică decât mașinile.
    2. Interzicerea lor ar însemna pași înapoi pentru mobilitate, contrar ideilor de oraș verde și fluid.
  4. Descurajează manipularea mediatică
    1. Când jurnaliști cu audiență ridicată folosesc platformele pentru a crea panică și a cere interdicții radicale, se poate ajunge la decizii politice dezechilibrate.
    2. O petiție semnată de cetățeni transmite clar că nu toți acceptă narativele construite pe emoție și exagerare.
  5. Încurajează participarea civică
    1. Este un mod prin care locuitorii își arată vocea și responsabilitatea, nu doar lasă deciziile la latitudinea autorităților sau a câtorva voci puternice din presă.
    2. Într-o democrație, tăcerea poate fi interpretată ca acord tacit.
Concluzie:

O astfel de petiție nu este doar despre motociclete, ci despre cum se iau deciziile într-o comunitate: pe bază de fapte, dialog și respect pentru drepturile tuturor, sau sub presiunea unor campanii emoționale.

Dacă sunteți de acord cu cele scrise în petiție și doriți să o semnați, o găsiți AICI. Până la această oră, petiția are puțin peste 200 de semnături.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. WOW. Dar de cand sunt petitiile bagate in seama la noi? Eu nu am vazut nici una sa faca sau sa schimbe ceva., si au fost subiecte mult mai importante decat in cazul de fata.

  2. o prostie. circulatia nu poate fi interzisa cel mult poate fi constransa de anumite conditii cum ar fi nivelul de zgomot. dar cum in romania rarul este o institutie care face controale o data pe an la comanda nu va verifica nimeni asa ceva si imi vine greu a crede ca se va intampla ceva in aceasta speta.

  3. Motociclisii care au scris o astfel de petitie par analfabeti functionali. Nu s-a cerut interzicerea tuturor motocicletelor, ci doar pe acelea care produc peste 70dB

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...