Despre amintirile dinainte de 89, despre memoria înșelătoare, dar și despre revistele literare sau scrisul care devine o muncă de arheolog, despre cărți scrise la comandă și multe altele a povestit ieri seară scriitorul Mircea Pricăjan, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița. Aici a fost lansat cel mai recent roman – Murmur, publicat în acest an la Editura Humanitas.
Mircea Pricăjan, originar din Oradea, a absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Polirom, 2018) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019).
A tradus din limba engleză peste 60 de volume.
A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă.
În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia.
Din 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.
Scrisul este o muncă de arheolog – a mărturisit Mircea Pricăjan, completând că i se pare mai interesant să descopere diferite detalii, pe măsură ce scrie la un roman.
A făcut și experimentul de „a executa un roman”. L-a scris respectând regulile promovate la cursurile de creative writing – l-a scris profesionist, cerebral, cu fișe de personaje, replici compuse și chiar un program fix de lucru. Dar nu a ieșit nimic. Chiar dacă reacțiile și impresiile celor din jur au fost pozitive, pe Mircea Pricăjan nu l-au convins, așa că a abandonat romanul și a refuzat să-l publice.
Discuția modrată de Dan Coman a ajuns și la scriitorii preferați, la proza scurtă care se scrie în România, cărțile scrise „la comandă” sau activitatea revistelor de cultură.
„Romanul lui Mircea Pricăjan pune în discuție ideea memoriei înșelătoare, a amintirii care mistifică în aceeași măsură în care pare să și explice corespondențele dintre un trecut aluvionar și un prezent continuu și haotic. Prin rememorare, totul devine poveste, iar din acest murmur al unui timp uitat și retrăit cresc, pe nesimțite, destinele mărunte ale celor nu întotdeauna dispuși să accepte istoria mare, rostogolitoare, anihilantă”, remarcă Dan-Liviu Boeriu.
