5.4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

Noul secretar de stat în Ministerul Sănătății, doctorul Vasile Lucian Pintea este susținut de PMP

Președintele PMP BN, deputatul Ionuț Simionca, punctează politic prin susținerea doctorului Vasile Lucian Pintea, șeful Serviciului de Medicină Legală pe o funcție de secretar de stat în Ministerul Sănătății. Faptul a fost făcut public în cadrul unei conferințe de presă susținute de Simionca și noul secretar de stat în Ministerul Sănătății, medicul Vasile Lucian Pintea.

Potrivit celor spuse de Ionuț Simionca, susținerea medicului Vasile Lucian Pintea pe funcția respectivă nu a fost condiționată de înscrierea acestuia în formațiunea politică înființată de fostul președinte al României și lider al PD, Traian Băsescu:

„Este vorba de o susținere care are la bază un singur motiv: profesionalismul medicului Vasile Lucian Pintea. În momentul când mi s-a spus de la București că vom susține profesioniști pe diferite domenii, la sănătate m-am și gândit la domnia sa. Am discutat cu dumnealui, am venit în Biroul Politic Județean care a validat propunerea, după care am mers la București. Medicul Vasile Lucian Pintea nu este membru al PMP, iar decizia de-a se înscrie în PMP îi aparține în exclusivitate”, spune Simionca.

Profesionist desăvârșit, medicul Vasile Lucian Pintea a recunoscut faptul că salariul de șef al Serviciului Județean de Medicină Legală este cu mult peste ceea ce va  primi ca și secretar de stat: „Cred că voi putea face lucruri bune. Nu există niciun fel de interes pecuniar, doar gândul meu sincer că trebuiesc rezolvate niște probleme legate și de cadrul legislativ în care funcționează medicina legală. Mâine (n.red.- vineri) voi fi prezent la minister unde mă voi vedea cu domnul ministru Costache și, pe care, nu îl cunosc personal, desemnarea mea pe această funcție de secretar de stat fiind făcută exclusiv prin intermediul PMP și al deputatului Ionuț Simionca.”

În aceeași ordine de idei, deputatul Simionca a mai spus că propunerea doctorului Vasile Lucian Pintea în funcția de secretar de stat face parte din politica porților deschise pe care o practică PMP Bistrița-Năsăud:

„Ne-am deschis porțile către toți bistrițenii pentru care meseria e brățară de aur și care vor să schimbe în bine lucrurile din municipiul Bistrița, din județul Bistrița-Năsăud și din România. După părerea mea, țara nu poate să meargă într-o direcție bună decât dacă oamenii profesioniști, valoroși, sunt puși în locurile potrivite și au un cuvânt de spus în domeniile în care s-au consacrat.

Din perspectivă politică, PMP nu este astăzi la guvernare. Oferim Guvernului Orban specialiști, cum este cazul doctorului Vasile Lucian, iar în Parlament ne poziționăm de partea cetățenilor. Dacă PNL are proiecte bune pentru cetățeni, le susținem. Dacă apreciem că proiectele nu sunt bune, avem toată libertatea să le criticăm”, a punctat vicepreședintele PMP.

Ca secretar de stat în Ministerul Sănătății, medicul Vasile Lucian Pintea va susține continuarea modernizării Spitalului Județean și identificarea de soluții pentru modernizarea spitalelor din Beclean și Năsăud, continuitate în dotarea cu ambulanțe a Serviciului de Ambulanță și a ISU BN, dar și dezbateri în județul Bistrița-Năsăud cu asociațiile profesionale din sănătate și cu cele ale pacienților.

De asemenea, va continua elaborarea de proiecte legislative care să îmbunătățească accesul pacienților la servicii de sănătate și calitatea acestor servicii, urmând să susțină în Guvern toate proiectele de legi cu impact pozitiv asupra locuitorilor județului Bistrița-Năsăud.

Alin Cordoș

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.