16.8 C
Bistrița
miercuri, iulie 22, 2026

FOTO – O bunicuță de 92 de ani, cu AVC, coborâtă din munți de salvamont și asistată medical de SAJ BN

Salvamontiștii și salvatorii de pe Ambulanță au făcut astăzi echipă. O bunicuță de 92 de ani a suferit un AVC și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Salvamontiștii au fost cei care au coborât-o de pe munte.

Un apel la 112 cerea ajutorul salvatorilor, de urgență. O bunicuță de 92 de ani avea nevoie de asistență medicală.

A fost alocat un echipaj SAJ BN, care a cerut ajutorul salvamontiștilor pentru a coborî buniocuța din munți.

Un echipaj al SAJ BN acordă asistență medicală de urgență unei paciente în vârstă de aproximativ 92 de ani cu suspiciune de AVC, puseu HTA. Pacienta a fost evacuată dintr-o zonă montană greu accesibilă, lângă Colibița, cu sprijinul Salvamont BN” au transmis reprezentanții SAJ BN.

Femeia locuia într-o zonă muntoasă, cu multă zăpadă, fiind zonă impracticabilă pentru autospeciala SAJ BN.

Bunicuța locuia acolo cu aparținătorii. Ei au solicitat ajutorul. Iar cei de la SAJ BN ne-au cerut nouă ajutor pentru a transporta pacienta, deoarece aceastas locuia într-o zonă cu multă zăpadă, iar echipajul SAJ nu putea ajunge la ea!” a explicat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, șef Salvamont BN, Mircea Baciu.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: