18.1 C
Bistrița
vineri, iulie 3, 2026

O companie din grupul Teraplast, printre primele care au aplicat pentru obținerea unui certificat de stare de urgență

Primele companii listate la Bursă care au aplicat pentru obținerea unui certificat de stare de urgență sunt Medlife, OMV Petrom, precum și Teraglass, o companie din grupul Teraplast.

Trei companii listate la Bursă au aplicat pentru obținerea unui certificat de stare de urgență. Este vorba despre Medlife, OMV Petrom și Teraglass, companie componentă a grupului bistrițean Teraplast.

Potrivit ZF.ro, Medlife și OMV Petrom au aplicat pentru obținerea certificatului de tip 1 „pentru întreruperea totală sau parțială a activității în perioada stării de urgență decretate”, în timp ce Teraglass pentru cel de tip 2 „pentru înregistrarea unei diminuări a încasărilor sau veniturile în luna martie 2020 cu minimum 25% față de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie-februarie 2020”.

Aceste certificate dedicate mediului de afaceri se utilizează în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea de facilități/măsuri de sprijin ori în relațiile comerciale.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.