29.2 C
Bistrița
duminică, iulie 13, 2025

O primărie de la sat vrea să tranforme o școală care n-a mai văzut elevi de ani buni într-un centru ultra-modern pentru persoanele cu dizabilități

Primăria Căianu Mic vrea să transforme școala generală din Ciceu Poieni, care nu este folosită de ani buni, într-un centru respiro, dedicat persoanelor cu dizabilități din comună. Acesta va avea dotări ultra-moderne, urmând a fi dotat inclusiv cu echipamente de realitate virtuală.

Zilele trecute, autoritățile locale din Căianu Mic au depus pentru finanțare un proiect care presupune transformarea școlii generale din Ciceu Poieni într-un centru Respiro pentru persoanele cu dizabilități din comună.

Școala în cauză este degradată și nu a mai fost folosită de ani buni, din lipsă de elevi.

„Într-un timp nu foarte îndepărtat, tot ceea ce vedem aici va arăta cu totul și cu totul schimbat. Școala este închisă de foarte mulți ani, din lipsă de copii. În această clădire nu mai este activitate de foarte mulți ani. Am reușit cu mari eforturi să dăm o valoare acestui loc. Aici vom amenaja un centru pentru persoane cu dizabilități, care va deservi comuna Căianu Mic în întregime”, a precizat primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr.

În cadrul centrului ar urma să se desfășoare activități medicale de monitorizare, terapie ocupațională și socializare, precum și kinetoterapie pentru recuperare fizică. Ar urma să aibă și spații de cazare sau o sală de luat masa.

Centrul ar urma să beneficieze de o ambulanță specială pentru transportul persoanelor către unități medicale atunci când este necesar și ar urma să fie dotat cu echipamente de realitate virtuală, pentru terapie.

Foto: Facebook. 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la RCB Electro, Iproeb, Aquabis. Se caută inginer instalații, lăcătuș, mecanic, project manager

RCB Electro caută spre angajare manipulant mărfuri și derulatorist, iar Aquabis organizează recrutare pentru inginer instalații, mecanici și electricieni, instalatori. Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB și Clinica Sanovil. Oferta completă, mai jos:

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...