9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

OAMENI din Bistrița-Năsăud. Preotul Nicolae Feier: „Lumea noastră este o lume ruptă de cer… Nu mai știm să punem preț pe suflet…”

Lumea noastră este o lume ruptă de cer. Trăim doar experiențele senzoriale, pământești, permise de cele cinci simțuri. Dar noi vrem să-L vedem pe Dumnezeu. Mântuitorul ne-a dat șansa să-L vedem. S-a făcut trup ca să putem să-L percepem.

Prima icoană din istoria umanității este Întruparea lui Dumnezeu – Fiul. Și spune Mântuitorul la un moment dat – Fericiți ochii care văd ce vedeți voi, și urechile care aud ce auziți voi. Căci mulți prooroci și împărați au vrut să vadă, dar n-au văzut. Au vrut să audă, dar n-au auzit…”, a povestit preotul profesor Nicolae Feier.

Avem două valori uriașe în cultura română care și-au pierdut copiii. Hașdeu și Coșbuc. Hașdeu s-a pierdut de ortodoxie, făcând templul acela spiritist, încercând să invoce spiritele, pentru a lua legătura cu fiica sa moartă, Iulia.

Pe de altă parte – Coșbuc, care și-a pierdut fiul, Alexandru, într-un accident rutier, se reîntoarce la credință…

Nădejdea-n Ziua de Apoi

E singura tărie în noi…

Totuna e dac-ai murit

flăcău ori moș îngârbovit…

Dar nu-i totuna leu să mori

Sau câine-nlănțuit…

Tot Coșbuc scria cu puțin timp înainte de moarte, de Paști, în ziarul lui Iorga – Necesitatea credinței în Înviere și viață veșnică nu o simte mai pregnant decât cel care are un singur copil care îi moare. Credința nu este o realitate. Este o nevoie fantastică pentru întreaga umanitate…”, a mai subliniat preotul Nicolae Feier.

Ne-am prea împământenit. Punem prea mare preț exclusiv pe corp.

În schimb nu mai știm să punem preț ceea ce însuflețește corpul. Dar noi avem și suflet. Sufletul nu știi că-l ai decât atunci când te doare… Durerile sufletești sunt cu mult mai mari decât cele fizice…”, a mai spus preotul Nicolae Feier. 

Biserica nu-și poate permite să aibă o atitudine pro sau contra vaccinării…

Se spune despre preotul Nicolae Feier că este un preot cu har. „Nu, nu e așa. Ce este harul…? Este energie necreată care izvorăște din Dumnezeu cel unic și este împărtășită prin Tată, prin Fiu și prin Duhul Sfânt. Lumea încurcă harul cu darurile lui Dumnezeu. Darul înțelepciunii, darul eficienței spirituale…”, a spus pr. prof. Nicolae Feier.

Chestionat în legătură cu implicarea bisericii în campania de vaccinare, preotul profesor Nicolae Feier a subliniat că „Biserica nu-și poate permite să aibă o atitudine pro sau contra vaccinării.

Pentru că popa trebuie să fie popă, doctorul trebuie să fie doctor, profesorul trebuie să fie profesor. Acum la noi toată lumea se pricepe la toate cele…

Cum să-și permită Biserica să facă judecăți de valoare asupra unor lucruri pe care nu le stăpânește?

Cum ar fi eu să mp fac doctor, sau doctorii să se apuce să cunune ? Și libertățile acestea trebuie privite ca daruri ale lui Dumnezeu”, a mai spus preotul Nicolae Feier.

Am greșit foarte des. I-am greșit lui Dumnezeu, oamenilor, și chiar față de mine însumi… La ce ar mai fi bună mântuirea dacă nu greșim?

A nu păcătui înseamnă a duce lucrurile de la minus absolut, la zero. A face un bine, pe lângă asta, înseamnă a duce lucrurile mult mai sus, spre plus infinit… Asta este diferența între Vechiul Testament și Noul Testament. În Vechiul Testament este scris Ce ție nu-ți place altuia nu face. Adică nu face rău. În Noul Testament apare – Ce aștepți să-ți facă ție oamenii – fă-le tu lor întâi.

Cum aș putea să înțeleg neputința altora, dacă eu nu am trecut prin neputința respectivă…?”, a mai spus Nicolae Feier. 

Cum îi atragem pe tineri spre Biserică…?

Știu că este vorba aia că doar babele merg la biserică. Dacă preotul face slujba pentru babe – doar babele vor merge, în continuare. Dacă preotul este preot și face slujba pentru toată lumea, atunci se va duce toată lumea…”, a subliniat preotul Nicolae Feier.

Acesta a povestit că atunci când era preot în Gledin, un an de zile a slujit Vecernia aproape singur în biserică. Alături de diaconul și fătul bisericii.

Râdeau de mine și protestau că la ei nu s-a slujit niciodată Vecernia. După vreun an, au început să vină și oamenii. După 13 ani, tinerii se certau și trăgeau la sorți cine stă să păzească în parc naveta de bere – pentru ca restul să poată participa la slujba de vecernie… Trebuie să-ți placă ceea ce faci. Dacă nu-ți place, sau dacă ești fals și tu nu crezi cu adevărat – oamenii te simt… Ne trudim să fim și noi oameni”, a mai spus Nicolae Feier.

Întreaga emisiune OAMENI din Bistrița-Năsăud poate fi urmărită mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. va rog, cum as putea si eu legatura cu parintele Feier….sant din jud. Suceva si nu pot veni sa il caut la intamplare inainte de a dicuta cu el…..poate aveti un nr de telefon sa pot lua legatura cu el….Multumesc….telefon; 0745002067

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.