16.8 C
Bistrița
marți, mai 12, 2026

Oana Nan, șefa CAS BN: Angajatorii sunt obligați să plătească la timp concediile medicale! Pacienți oncologici, lăsați fără venituri

Oana-Nicoleta Nan, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, a explicat astăzi, într-o conferință de presă, că a scăzut numărul certificatelor de concediu medical în primul trimestru al anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a ultimilor doi ani. „Aș vrea să le reamintesc angajatorilor că au obligația să-și plătească angajații pe perioada concediilor medicale, nu să aștepte decontarea venită de la Casa de Asigurări de Sănătate” – este mesajul transmis angajatorilor.

În primele trei luni ale acestui an au fost eliberate 9.656 de certificate de concediu medical, în scădere față de 13.227 în trimestrul I din 2025, respectiv 14.823 în aceeași perioadă a anului 2024.

Cât despre decontările către angajatori, CAS BN a ajuns la plata concediilor aferente lunii august 2025, fiind acoperite și primele zile din septembrie 2025.

Aș vrea să le reamintesc angajatorilor că au obligația să-și plătească angajații pe perioada concediilor medicale, nu să aștepte decontarea venită de la Casa de Asigurări de Sănătate.

Pentru că mulți, prin varii mijloace de comunicare, ne semnalează faptul că nu sunt plătiți decât în momentul în care se primesc banii de la CAS, ori obligația legală a angajatorilor este de a face plata înainte de a recupera aceste sume”, a declarat Oana-Nicoleta Nan.

La rândul său, Oana Bodor, responsabilul cu Relațiile Publice în cadrul instituției, a explicat faptul că au fost situații în care angajați – pacienți oncologici – nu au primit banii pentru concediul medical.

„Noi putem să-i sancționăm, dar nu putem să-i obligăm. Au fost câteva petiții pe linia aceasta. Este amendă între 6.000 și 10.000 de lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate din minim în 48 de ore”, a completat directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud.

Numărul concediilor medicale a scăzut în 2025, față de anii precedenți. Motivul ar fi numeroasele modificări legislative aduse în acest domeniu. Detalii găsiți mai jos:

Mai puține concedii medicale în 2025, dar plătite mai bine decât în 2024

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...