Am întâlnit tot felul de indivizi dubioși la viața mea, dar specia asta de politician care vinde iluzii la tarabă, cum e cazul celor care urlă acum prin Bistrița, merită fosilizată direct într-un insectar al ipocriziei naționale. Este absolut fascinant cum pot unii să vină cu argumente de un paternalism primitiv, bazate pe contradicții care ar face orice om cu un minim de discernământ să râdă în hohote.
Vorbim despre fripturismul politic în stare pură: te hrănești cu o problemă socială reală, dar oferi cu nerușinare o soluție despre care știi sigur, din start, că nu o poți livra.
Cum să ceri desființarea unor firme într-un oraș de 90.000 de locuitori, precum Bistrița, când legea națională e clară ca lumina zilei și pune pragul la 15.000?
Primăria nu are nicio pârghie legală să închidă o afacere licențiată de ONJN doar pentru că ”nu ne place profilul activității”. Ar însemna un abuz în serviciu de manual și procese pierdute pe bandă rulantă, cu despăgubiri grase plătite tot din buzunarul nostru, al bistrițenilor.
De când a devenit statul român o dădacă autoritară care ne spune unde avem voie să intrăm? Dacă suntem așa morali și vrem să radem tot ce produce adicție, de ce cruciații ăștia anti-viciu nu cer interzicerea alcoolului, care produce carnagii pe șosele, a zahărului care ne omoară prin spitale, sau a platformelor de Social Media, proiectate special pe aceleași principii de dopamină ca păcănelele? Ca să nu mai zic de pornografia consumată compulsiv, în secret, chiar de mulți dintre cei care pozează în repere morale la televizor.
Dacă ar fi măcar un gram de onestitate la mijloc, s-ar vorbi despre educație și prevenție, nu despre interdicții arbitrare care se opresc convenabil exact acolo unde începe interesul electoral.
Să ceri un referendum pe tema asta nu e doar o risipă nesimțită de resurse, ci un exercițiu de imagine care frizează ridicolul. Teoretic o poți face, dar practic rezultatul e nul, pentru că un referendum local nu poate bate niciodată o lege națională.
Chiar dacă 90% din oraș ar vota ”DA”, Primăria Bistrița tot nu ar putea închide nimic fără să calce în picioare Constituția și dreptul la liberă inițiativă. Să arunci sute de mii de euro pe buletine de vot și ștampile doar ca să întrebi oamenii ceva ce oricum nu poți schimba legal e definiția imbecilității administrative. Dar e mai ușor să vinzi capul unei minorități pe altarul popularității decât să rezolvi traficul infect sau să pui la punct infrastructura aia care ne mănâncă zilele.
E populism pur, o perdea de fum aruncată peste incompetența de a gestiona problemele reale ale orașului.
Și de ce nu propun acești salvatori ai neamului creșterea taxelor pe profitul acestor firme pentru a finanța direct spitalele? Din lene și strategie cinică. Impozitarea serioasă înseamnă muncă, monitorizare și, mai ales, justificarea banului public, pe când urlatul după interzicere sună eroic și dă bine pe Facebook.
În plus, politicienii ăștia fripturiști nici nu vor să rezolve problema dependenței – dacă ea dispare, le moare tema de campanie. Au nevoie de scandal, au nevoie de ceva strident pe care să promită că-l ”rad” periodic. Iar în culisele acestui teatru ieftin, mirosul banilor rămâne la fel de greu. De multe ori, amenințarea cu desființarea e doar un semnal transmis patronilor care „n-au cotizat unde trebuie”, un soi de taxă de protecție politică ascunsă sub masca moralității.
În timp ce ei strigă la tribună, partidele lor primesc donații de la afaceriști care dețin spațiile unde funcționează sălile sau firmele de pază care le protejează. Și, în tot acest timp, orice copil știe că dacă închizi sălile de pe stradă, toți banii se mută instant în online, spre platforme offshore care fac un lobby mult mai generos la nivel înalt.
Pachetul de libertăți individuale include, fie că le place moraliștilor de ocazie sau nu, și dreptul de a fi iresponsabil cu propriii bani. Este fascinant cum unii se simt datori să ne ”apere” de alegerile fiecăruia, în timp ce ei aleg, cu o consecvență demnă de o cauză mai bună, să ne jignească zilnic inteligența.
În final, rămânem cu aceeași certitudine grețoasă: politicianul de tipul ăsta preferă să pună un lacăt simbolic pe o ușă decât să pună o carte în mâna unui tânăr. Probabil că după ce vor ”închide” toate păcănelele din vorbe, aceiași salvatori ai neamului vor propune un referendum pentru interzicerea ploii pe timpul weekendului – are exact aceeași bază legală și aceeași utilitate practică: zero barat, dar ca reach excelent pe rețelele sociale.
Marius CONON
