28.3 C
Bistrița
duminică, august 30, 2026

Opt agenți economici din județ se ocupă de arhivarea documentelor! Legislația, foarte strictă în domeniu

Cornelia Vlașin, directoarea Arhivelor Naționale Bistrița – Năsăud a explicat regulile stricte care trebuie respectate de agenții economici care doresc să se ocupe de arhivare. În județul nostru există opt agenți economici autorizați.

În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural Bistrița Năsăud, directoarea Arhivelor Bistrița – Năsăud a vorbit despre agenții economici care se ocupă de arhivare.

În ultimul an au fost aduse mai multe modificări legislative care îi vizează în mod direct.

”În primul rând, autorizația se eliberează doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

  • Competență profesională
  • Paza materialelor și existența unor reglementări interne care să reghleze activitatea arhivistică și modalitatea de lucru” a explicat Cornelia Vlașin.

Aceasta a explicat că dacă până acum, tarifele percepute de agenții economici erau actualizate anual de reprezentanții Casei de Pensii, cu supravegherea Arhivelor Naționale, începând din acest an, tarifele maximale sunt stabilite anual de către conducerea Arhivelor Naționale, după consultarea agenților economici.

O altă modificare legislativă obligă creatorii sau conservatorii de documente să anunțe Arhivele Naționale cu privire la orice document emis sau modificat. De asemenea, sunt obligați să anunțe inclusiv dizolvarea companiei, dacă este cazul.

Din iunie 2024 există o modificare legislativă importantă legată de arhivarea documentelor electronice.

Creatorii și deținătorii de documente au următoarele obligații:

  • Să le administreze astfel încât să păstreze integritatea acestora
  • Să adopte un management arhivistic aprobat de Arhivele Naționale
  • Să implementeze mecanisme tehnice care să asigure accesul și modificarea datelor într-o manieră controlată, identificabilă și databilă
  • Să implementeze soluții de transfer al datelor
  • Formatul documentelor electronice care se arhivează trebuie să corespundă cerințelor aflate pe site-ul Arhivelor Naționale și e de datoria creatorului sau deținătorului să facă conversia” a explicat Cornelia Vlașin.

Conform registrului agenților economici publicat pe site-ul Arhivelor Naționale, la noi în județ, nouă agenți economici au cerut autorizații. Unul dintre ei s-a retras, rămânând opt agenți economici activi.

Majoritatea dintre aceștia au sediu în Bistrița, dar există și unul cu sediu în Beclean și unu în Șieu.

Conform directoarei Arhivelor Naționale Bistrița Năsăud, ”există cinci tipuri de autorizații care se oferă, pentru prestarea de diferite servicii”.

Toți operatorii economici din județul nostru au câte două autorizații: prelucrare arhivistică și legătorie. Un singur agent economic a mai primit încă două autorizații: utilizare și păstrare și conservare.

Lista operatorilor economici autorizați poate fi consultată AICI.

Întreaga declarație a Corneliei Vlașin legată de modificările legislative poate fi urmărită AICI:

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: